How to grow old gracefully - Barba Rütting (Germania)

August 31, 2015, 4:56 am

≫ Next: Apa cea de toate zilele

≪ Previous: Viscri 2015 - Amintiri si un tort de ciocolata

$

0

0

Adevarul ramane in continuare pentru mine clar si indiscutabil: fiecarui om ii sta in mare parte in putere sa hotarasca cum traieste, cum imbatraneste si chiar si cum moare. Fiecare om isi alege modele de viata pe care le poate urma, daca si cat vrea, fiecare decide pe cont propriu cui ii da crezare, fiecare are posibilitatea de a face in fiecare zi de viata o alegere.

Unul dintre marile mele modele, unul dintre marii mei profesori  de viata armonioasa si implinita, este Barbara Rütting (*21.11.1927). Ea  a fost una dintre luminitele care mi-au aratat mie calea la inceputul noului mileniu, cand ajunsesem la o mare rascruce a vietii mele: caci eram tare bolnava, ma simteam obosita de viata si batrana, chiar daca aveam doar treizeci si ceva de ani.... Descoperisem deja ca hrana si modul de viata au un efect hotarator asupra sanatatii, dar imi era frica si nu puteam sa cred ca poate fi adevarat. Si mai ales, imi era frica sa trec la actiune si sa renunt la carne, la oua, la lapte si la produsele lactate, intr-un cuvant sa trec la veganism. Doar eram prevenita din toate partile de "riscurile" pe care mi le-as fi asumat in acest caz - toti deveneau, cand auzeau ce aveam eu in cap, cumva mari experti: si medicii (de cele mai multe ori ei insisi grasi, imbatraniti inainte de vreme si bolnavi!) pe care ii intrebasem si care ma asigurasera ca hrana nu are nimic de-a face cu starea mea proasta de sanatate, si membrii familiei mele, si prietenii mei, toti stiau ce "mare rau" ti se poate intampla daca nu mai mananci carne....... Dar de unde ar fi putut ei sa stie de fapt adevarul? Ca si mine, nu intalnisera in viata lor nici macar un vegetarian! Cu totii considerau sanatatea exceptionala ca pe o chestiune de noroc, un fel de ruleta a sortii, si boala ca pe ceva normal - caci FIECARE avea ceva, cu adevarat sanatos, nu era nimeni in jurul meu.....

Lui Dumnezeu insa i-a fost mila de mine si a inceput atunci sa-mi scoata in cale si oameni care facusera deja pasul pe care eu nu ma incumetam sa-l fac, multi dintre ei cu zeci de ani in urma. Si erau bine si sanatosi. Tineri, plini de viata, frumosi, debordand de energie. Buni, iubitori, toleranti si cu sufletul impacat. Si cumva, cu totul altfel decat rudele, prietenii si cunostintele mele.

Barbara Rütting a fost unul dintre acesti oameni. Asa am avut eu norocul sa am un exemplu cat se poate de clar in fata ochilor: soacra mea si Barbara Rütting, amandoua nascute in 1927. Soacra mea, o doamna batrana si respectabila, in baston de la 65 de ani, cu o multime de probleme de sanatate, care ii ingradeau foarte tare existenta (cu peste 4 ani in urma a ajuns chiar in caruciorul cu rotile, de aproape 2 ani a cazut la pat si este ingrijita de o nora, nu mai are voie sa mearga, caci la orice pas, exista riscul de  face o noua fractura, atat de avansata este osteoporoza! - astazi, ea nu mai iese din casa decat ca sa merga la medic sau la spital). De cealalta parte, Barbara Rütting o femeie dupa parerea mea de-a pururi tanara si plina de viata, care circula in continuare in lungul si-n latul lumii (conduce chiar inca singura masina), si-si traieste viata din plin si cu adevarat. Soacra mea a mancat toata viata ei "foarte bine": carne, oua, lapte si produse lactate la discretie, au avut intotdeauna suficient la dispozitie, nici macar in timpurile foametei dupa al doilea razboi mondial nu au fost decat usor restrictionati (tarani bogati cu gospodarie autosustenabila!). Barbara Rütting exact la polul opus: a trait mari lipsuri, ani de zile, iar la 39 de ani, ca urmare a unor probleme de sanatate grave, a trecut la vegetarism. Intrebarea s-a pus pentru mine atunci foarte simplu: vrei sa ajungi atunci cand vei fi si tu batrana, ca soacra ta sau ca Barbara Rütting? Raspunsul a fost clar, a venit ca din pusca. Si asa, si datorita Barbarei Rütting am avut eu curajul sa fac pasul hotarator, pe care nu-l regret nici acum. Si de aceea, ii voi ramane Barbarei de-a pururi recunoscatoare......

Saptamana trecuta, am avut marea sansa sa o intalnesc, departe de lumea dezlantuita, in casa unor oameni dragi. Desi ma asteptam sa fiu impresionata de marea ei personalitate, mi-au fost depasite toate asteptarile. M-am simtit tot timpul cat am stat langa ea, ca in anii de liceu cand eram teribil de indragostita: nu am fost in stare sa vorbesc cum mi-as fi dorit (aproape ca nu eram in stare sa leg doua vorbe!), nu mai eram parca nici macar capabila sa gandesc, creierul imi fierbea, urechile si obrajii ardeau ca focul, mainile imi tremurau. Prezenta ei te copleseste. Farmecul ei te invaluie din toate partile si te lasa parca mut si orbit. Bunatatea ei iti incalzeste inima. Intelepciunea ei te imbogateste pe loc. De fapt, simpla intalnirea cu Barbara Rütting este in sine un curs de transformare si dezvoltare personala. Unul de foarte mare succes.......

Barbara Rütting tocmai a terminat de scris povestea vietii sale, care va aparea pe 11 septembrie 2015. "O autobiografie trebuie sa fie sincera, in caz contrar poti renunta de la inceput sa o mai scrii. A fost (si) un proces dureros - ca si cum as fi trait timp de un an de zile cu febra de 40°C. Mai intai de toate, a trebuit acum sa-mi readuc corpul si sufletul la temperatura normala. Albert Einsteina spus: "Daca vreio viata fericita, leag-o de un scop". Scopul  vietii mele a fost si este în continuarede a aduce o contributie, fie ea cat de mica, pentru a  ca aceasta lume sa fie un pic mai fericita... Si uite asa, a devenit o viata minunata. In ciuda tuturor incercarilor si necazurilor, pot spune astazi: ce norocoasa sunt!"

Mi-a placut dintotdeauna foarte mult expresia din limba engleza "to grow old gracefully". Din pacate, in ziua de azi, foarte putini oameni mai reusesc sa "traduca in viata" aceste vorbe. Barbara Rütting stie perfect sa o faca. Fosta actrita, de zeci de ani militanta pentru o viata ecologica in armonie cu natura si cu toate creaturile acestei lumi, consultant de sanatate (scoala dr. Bruker), om politic, "avocatul" fiintelor slabe si lipsite de aparare samd. Mama Barbarei Rütting a murit foarte devreme, la nici 60 de ani, ca urmare a cancerului provocat de medicamentele impotriva reumatismului pe care le inghitise o viata intreaga - pentru Barbara, acesta a fost semnalul de alarma care a trezit-o la realitate: si-a dat seama ca la randul ei, ca bolnav reumatic, care lua exact aceleasi medicamente ca si mama sa, nu va putea astepta o altfel de soarta. Si datorita domnului dr. Bruker, a reusit sa invinga boala. Ba mai mult, ii ajuta si pe altii, de peste 40 de ani incoace, sa-si regaseasca sanatatea pierduta(Barbara face parte din viata mea de peste 11 ani: la cursul practic de alimentatie integrala dupa dr. Bruker, am invatat in principiu din cartile ei sa fac paine si sa gatesc o multime de mancaruri fara proteina animala. I-am citit toate cartile, chiar si pe cele de bucate, cu sufletul la gura, si de multe ori, in timp ce gateam, aveam senzatia ca ea parca priveste peste umar ce fac eu....).

 Barbara Rütting este una dintre persoanele pe care le admir tare mult, nu in ultimul rand SI pentru felul in care a stiut sa imbatraneasca si sa treaca prin viata. A decoperit cum sa ramana frumoasa, la chip si la suflet, si a stiut sa nu uite sa creasca. Mereu, fara incetare, fara o clipa de ragaz. Chiar si la varsta a treia, ea continua sa invete, noul este pentru ea doar un prilej minunat de a descoperi iar si iar frumusetea vietii. Pentru ea a fost aproape floare la ureche sa treaca in urma cu cativa ani, la peste 80 de ani, de la o alimentatie vegetariana (dupa peste 40 de ani!), la o alimentatie vegana, fara proteina animala. In primul rand din motive etice, caci Barbara simte si impartaseste toata suferinta animalelor, dar si din motive de sanatate, caci a simtit ca renuntarea la produsele de origine animala ii face foarte bine si-i aduce noi puteri.  

Brabara duce si astazi o viata activa, fiind foarte implicata in miscarea de protectie a animalelor si in politica (a fost ani de zile decana de varsta in parlamentul german, a renuntat la politica pentru ca ea are coloana vertebrala: cand a inteles ca este doar folosita de partidul pe care-l reprezenta, si-a dat imediat demisia - o situatie UNICA in istoria parlamentului: caci cine ajunge aici, se tine cu dintii si ghearele de scaunul capatat, pentru a-si asigura pensia si viitorul, NIMENI nu si-a dat pana acum benevol demisia!! - hahaha, suna cumva foarte cunoscut, nu-i asa?), spre deosebire de majoritatea octogenarilor din generatia ei, care vegeteaza, intr-un numar foarte mare, intr-un camin luxos de batrani, multi dintre ei fara a mai sti cine sunt.... 

La urma urmei, nu conteaza atat de mult CAT traiesti, ci CUM traiesti  - nu vreau insa sa afirm ca hrana sanatoasa va aduce cumva vreo garantie in aceasta directie, in viata nu exista de fapt niciun fel de garantii, dar dupa parerea mea hrana sanatoasa este insa o sansa reala enorma!!

Sursa foto: http://barbara-ruetting.de/home/

Multumesc, multumesc, multumesc, draga Barbara! Ma rog in fiecare zi, sa te ajute Dumnezeu sa duci cat mai departe minunata ta viata! Si sa-ti aduci astfel mareata ta contributie, pentru ca lumea sa devina, si datorita tie, mai fericita si mai frumoasa.....

---

Apa cea de toate zilele

October 6, 2015, 3:35 am

≫ Next: Hrana vieţii

≪ Previous: How to grow old gracefully - Barba Rütting (Germania)

$

0

0

Se implineste curand deja un an de la marea plecare a profesorului Masaru Emoto si eu tot ma intreb: oare chiar mai crede inca cineva ca apa este H2O si doar atat? Oare isi mai imagineaza inca cineva ca apa se supune cuminte legilor fizicii si chimiei emise de stiinta recunoscuta si acceptata? Si oare chiar exista cineva care inca mai considera ca a descoperit secretul apei, doar pentru ca s-a "lovit" de multe teorii, ipoteze si studii referitoare la apa, la scoala sau chiar la facultate?

Apa este viata. Apa este o minune. Apa este divina. Si despre apa nu se poate scrie intr-o simpla postare de blog. Cine chiar vrea sa descopere o farama de adevar despre apa, citeste cel mai bine, cat mai repede si cu cat mai mare atentie, cartile scrise de cercetatorul japonez Masaru Emoto (AICI gasiti o carte online, dar mai bine va cumparati cartile de la librarie, nu o sa regretati). El a descoperit in peste 20 de ani de cercetare, ca apa are o capacitate exceptionala de a memora si de a transmite informatiile, o insusire care depaseste pur si simplu puterea de intelegere a stiintei acreditate. Si tocmai de aceea, aceasta stiinta nu reuseste nici in ziua de azi sa-i receptioneze mesajul, caci acest mesaj nu poate fi explicat prin metodele inflexibile si intolerante ale stiintei, nu poate fi dezvaluit la nivelul strict fizic, chimic si mecanic la care abordeaza stiinta apa. Si probabil, tocmai de aceea, se vorbeste in mod stiintific despre "anomaliile apei"?!? Ca de obicei, oamenii de stiinta nu se dezic si nu-si recunosc limitarea. Mai usor este sa plasezi mai departe "pisica moarta" si sa afirmi ca apa se comporta ciudat, cu ea nu este cumva ceva "in ordine". Caci despre apa se poate spune orice, saraca, nu are cum sa se apere, nu are niciun lobby, nu are avocati.....  Dar ea stie de fapt sa dea un raspuns foarte clar, dar numai celor care stiu sa o asculte. Numai ei ii pot receptiona mesajul.

"Eu cred ca la baza confuziei actuale sta faptul ca noi nu am inteles inca adevarata natura a lumii in care traim si adevarata esenta a vietii. Ei bine, apa ne reveleaza aceasta intelepciune."- Masaru Emoto

Dupa ce veti citi cartile domnului Emoto, va garantez ca veti sti mai multe nu numai despre apa, ci si despre viata, despre natura, despre lume, poate chiar si despre Dumnezeu.....

Apa nu este un lucru, un obiect fara viata, caci ea reactioneaza intotdeauna DIFERIT la imagini, la cuvinte, la muzica, la rugaciune. Asa pot arata cristalele de apa:

Sursa foto: http://www.nimbus.co.at/masaruemoto.html

Organismul uman este alcatuit in medie in proportie de 70% din apa. Un fat in luna a patra este format in proportie de 93% din apa, corpul unui nou nascut contine cca. 80%, iar cel al unui om batran doar 55-65%. Chiar si numai din acest fapt, aparent banal, se poate trage deja prima concluzie importanta, nu-i asa?

In sfarsit, vorba lunga, saracia omului, intrebarea capitala ramane: ce apa este bine sa bem?

Cea mai sanatoasa si mai buna apa a fost, este si va ramane apa naturala de izvor, neextrasa cu forta cu ajutorul pompelor electrice, neprelucrata nici chimic, fizic sau mecanic, netransportata pe distante uriase in conducte samd. Apa de la Dumnezeu, direct din sanul Mamei Natura.

Apa adintr-un raulet de munte nu ne satisface numai setea, ci ne transmite un set deosebit de important de informatii vitale. Apa dintr-un lac curat nu ne spala numai corpul, ci ne purifica si mintea si sufletul. Apa marilor si oceanelor a suferit foarte tare in ultimii ani din cauza nescocotintei si lacomiei omului, dar tot mai reprezinta o mare sursa de binefacere, pentru fiinta umana si pentru intreaga natura - in pofida nebuniei omenesti...... Un bun exemplu este si fluviul Gange, care este din punct de vedere chimic, in special in ultima lui parte, inainte de varsarea lui in Golful Bengal, o adevarata catastrofa. Si totusi, milioane de oameni beau aceasta apa, fac baie in aceasta apa, o folosesc pentru ritualurile lor religioase samd, fara sa fie afectati in vreun fel de "otravurile" din ea. Si aici primi  marea sansa de a intelege inca o data, cata dreptate are Masaru Emoto!


Apa de la robinet, mai ales in orasele mari,  nu mai este de fapt potabila, se incearca fara succes purificarea ei prin tot felul de procedee fizice, mecanice si chimice (un om care gandeste logic, nu va putea niciodata accepta ideea, ca prin adaugarea unor numeroase chimicale, se poate imbunatati cumva calitatea apei!). Daca ne gandim numai la clor si la  fluor, si stim cu siguranta, fara sa mai fie nevoie sa facem apel la cine stie ce studii sofisticate, ca o astfel de apa nu are cum sa fie sanatoasa pentru noi si pentru copiii nostri.

Apa imbuteliata este de cele mai multe ori de foarte proasta calitate.  Are adesea mult prea multe minerale, care supun organele corpului uman doar la un efort suplimentar, ingreunandu-le functionarea, si care produc in final o uzura prematura a lor. Iar ambalajul din plastic face apa sa devina un fel de cocktail chimic, care numai sanatos nu mai este.... Daca sunteti nevoiti sa consumati apa imbuteliata, uitati-va neaparat la elementele componente (cat mai putin Na, Ca, azotat, azotit samd) si cautati sa cumparati numai apa ambalata in recipiente de sticla. Si bineinteles ca se comsuma numai apa plata, fara ACID (!!!) carbonic.

In natura, NU exista H2O in stare pura. Apa naturala contine intotdeauna si alte elemente si nu numai doi atomi de Hidrogen si unul de Oxigen. Deci, de ce am crede chiar si numai o secunda atunci, ca apa pura preparata prin osmoza ar putea fi sanatoasa pentru organismul uman?? Apa obtinuta prin osmoza inversa este o apa moarta. Mai mult, pentru ca i-au fost indepartate partile componente, ea cauta sa-si reconstruiasca structura naturala, acaparand elementele care ii lipsesc din organismul care foloseste o astfel de apa. Deci in afara de curele de detox, feriti-va de o astfel de apa! Nu va mai lasati prostiti de buni vanzatori si de toate strategiile lor de marketing. Si nu va mai aruncati banii (si este vorba aici de mari sume de bani!!) pe fereastra, distrugandu-va in acelasi timp si santatea (astazi, cei mai multi vanzatori ai unui sistem de purificare a apei prin osmoza, vor recomanda si adaugarea de minerale in apa purificata, facand astfel o afacere dubla: vand nu numai sistemul de purificare, ci si niste minerale sintetice, la randul lor foarte costisitoare!).


Dupa ce am studiat problema apei ani de zile, dupa ce m-am documentat temeinic si am discutat cu foarte multi oameni din acest domeniu, a devenit clar pentru mine, ca singurul sistem acceptabil de filtrare a apei pentru oamenii care locuiesc in oras si nu au acces la o sursa naturala de apa, este un simplu filtru de carbon. Acest filtru incearca sa reproduca procesul natural de filtrare, asa cum are el loc in natura, dar bineinteles ca nu va ajunge nici pe departe la aceeasi perfectiune. Ramane numai o solutie de compromis, dar din pacate, aceasta este situatia de viata  a celor mai multi dintre noi. De exemplu, cazul meu: cand stateam in Germania, aveam intr-o padure aproape de mine un izvor foarte bun, caci desi si apa de la robinet din satul in  care locuiam era tot apa de izvor, trebuia preparata la statia de prelucrare si epurare cu clor, fluor&Co (obligatoriu prin lege!!). Asa ca ma duceam in fiecare saptamana de doua ori la padure, si-mi luam apa in sticle de sticla. In Belgia insa, nu-mi merge mult mai bine ca la Bucuresti. Am incercat aici toate variantele: am cumparat apa imbuteliata in sticle de sticla, de la un izvor belgian (majoritatea apelor imbuteliate care se pot cumpara in Belgia sunt in mana binecunoscutei firme americane de bauturi carbogazoase!! - deci atentie foarte mare ce cumparati!). Are putine elemente, dar are PH-ul 6. Ideala nu este, caci este acida. Mai exista o apa din Islanda, cu foarte putine elemente si cu PH 8,2. Dar este imbuteliata in plastic, iar despre bilantul ecologic nici nu mai este nevoie sa mai spun ceva....

Pentru ca momentan stau cu chirie, nu m-am indurat pana acum sa-mi cumpar un filtru permanent de carbon, dar este cu adevarat singura solutie acceptabila (o voi face insa, de indata ce ma voi muta iar la casa mea!). Doar ca si aceasta apa filtrata trebuie energizata dupa filtrare, altfel este la randul ei la fel de "moarta". O puteti face cu pietre pretioase, cu obiecte sfintite, cu obiecte incarcate energetic sau, cel mai simplu si mai ieftin, prin metoda profesorului Masaru, cu vorbe bune si frumoase. Si cu o atitudine pe masura, in gandire, vorbire si actiune, din tot sufletul si cu intreaga inima. Apa ne va reflecta atunci numai pe noi insine.....

Sursa foto: Masaru Emoto´s Hado World

Aici puteti vedea cristalele fotografiate de Masaru Emoto si echipa sa: http://www.masaru-emoto.net/english/water-crystal.html

Dar chiar si apa naturala nu este intotdeauna buna de baut. Un alt exemplu din viata mea: bunica mea avea fantana in fata casei, dar cu apa din ea spala doar vasele (rufele le spala NUMAI cu apa de ploaie!). Apa de baut era adusa ZILNIC, cu caldarea, de la fantana aflata mult mai departe de casa bunicii, pentru ca se stia  in sat din batrani, cu mare exactitate, care fantani aveau apa buna de baut si care nu. Ce vremuri de aur, cand oamenii, indiferent de timpul si de locul in care traiau, stiau TOTUL, fara ajutorul laboratoarelor, analizelor chimice, studiilor stiintifice si profesorilor infatuati! V-ati intrebat vreodata, de ce oare NOI nu mai stim astazi nici ce sa bem, nici ce sa mancam, nici cum sa ne nastem copiii, nici cum sa-i crestem, nici cum sa ne traim viata in sensul creatiei divine si tot asa mai departe? Si parca astazi, nu mai stim cumva nici macar sa murim cum se cuvine... Dar apa, buna apa, ne poate ajuta, pe noi toti, sa intelegem iar, sa ne reamintim ce am uitat, sa redescoperim ce am stiut de fapt de cand lumea - si depinde numai de fiecare dintre noi, daca mesajul ei este perceput, inteles si pus in practica..... Totul este numai si numai in mana noastra!!

N.B. Cine mananca hrana vie ancestrala, fara sare, fara alimente deschidratate, fara nicio prelucrare mecanica, nu mai are nevoie sa bea apa!

Hrana vieţii

October 29, 2015, 2:47 am

≫ Next: Pasta de nuci si mere

≪ Previous: Apa cea de toate zilele

$

0

0

Nu am putut niciodata sa citesc blog-urile sau site-urile anonime. Caci eu nu le nu inteleg rostul: daca consider ca am ceva de spus, o spun cu tarie si convingere si sunt cu totul, cu numele si cu toata fiinta mea, in spatele afirmatiilor mele. Daca nu am curajul sa-mi spun numele si fac totul anonim, oare cat stau eu atunci in spatele acelor povesti, afirmatii, sfaturi samd?? De aceea, gasesc ca este foarte bine sa mai fac din cand in cand si cate un bilant. Chiar daca nu imi face cu adevarat placere sa-mi amintesc iar si iar lucrurile triste si dureroase din trecut, totusi rezultatul pozitiv de sub linia pe care o pot trage ma bucura mult si-mi confirma ca ma aflu in continuare pe calea cel buna.
Mai jos, ultimul bilant al vietii mele, scris deja in iunie pentru o campanie faina pro-veganism, care din pacate nu a mai avut loc:

Hrana vieţii

Nici nu aș mai putea spune acum cu exactitate, când a început "Marea Schimbare" - cândva prin 1999, anul naşterii fiului meu. A intrat încet-încet în viața mea, pe nesimțite, ca o șoaptă dulce de iubire, adusă de oameni buni și frumoși la suflet.  Schimbările bruște, de pe o zi pe alta, nu au fost niciodată partea mea tare - probabil, prea multe am moștenit din firea molcomă și așezată a străbunilor mei moldoveni… Și deși eram conștientă de ani buni de necesitatea modificării mai multor părți esențiale ale existenței mele, am avut nevoie de foarte mult timp, ca să-i fac cu adevărat loc schimbării și să-i dau voie să intre cu toată puterea sa şi în viața mea.  

Nevoia te învață. Într-adevăr, ea mi-a fost și mie cel mai bun profesor. Am devenit un bolnav cronic, încă dinaintea împlinirii fragedei vârste de numai 20 de ani. Suferem permanent de carii, sinuzită, migrene, bronșită cronică, pneumonie, otită, amigdalită, acnee, tensiune foarte scăzută, infecții urinare permanente. În jurul vârstei de  24 de ani, s-a descoperit că aveam și chisturi ovariene. La 25 de ani, m-a ajuns diagnosticul de început de artroză (într-o dimineaţă, nu am mai putut să mă dau jos din pat: avem dureri atroce la genunchiul drept, cu chiu şi vai am ajuns la medic şi am fost imobilizată la pat aproape 3 săptămâni), cu un pronostic tragic pentru mine: medicul m-a asigurat că nu voi mai putea schia sau alerga vreodată. La 28 de ani, deja ajunsesem la parodontoză. În jurul vârstei de 30 de ani, dermatită atopică, urmată câțiva ani mai târziu de psoriazis. La nici 35 de ani eram mai mult moartă decât vie, eram nevoită să iau de câteva ori pe an antibiotice și sulfamide, nu puteam pleca nicăieri fără aspirină și algocalmin în geantă, căci mereu mă durea ceva. De aceea, m-am decis să-mi fac un super-control general (în Germania): din creștet și până la vârfurile degetelor, s-a controlat tot ceea ce se putea controla. La ședința de evaluare a rezultatelor, medicul mi-a comunicat, ușor contrariat, că aveam rezultate mai bune ca ale unei fete de 17 ani. Ba chiar s-a simțit jignit de întrebarea mea logică: "Și atunci, de ce mă simt atât de prost și sunt atât de des bolnavă?"  Nu mi-a răspuns explicit, dar m-a lăsat să simt părerea lui - căci pentru el era clar: avea de-a face ori cu o ipohondră, ori cu o simulantă, ori pur și simplu cu o cucoană fără altă ocupație și cam plictisită de viaţa sa, care bate, în lipsă de altceva, cabinetele medicale. Toate rezultatele vorbeau o cu totul altă limbă, față de limba simptomelor mele. În Moldova, lumea are o vorba:  m-am dus bou și m-am întors vacă. Cam așa m-am simțit și eu, căci în afară de părerea de rău pentru banii aruncați pe fereastră, nu m-am ales cu nimic din toată această investigație. Căci cum puteam eu să cred că sunt sănătoasă tun (conform rezultatelor), când eu aveam în permanență ceva??

Trebuie însă să recunosc sincer, că medicina naturală îmi ieșise deja în cale foarte devreme, de foarte multe ori în viață. Bunicul meu, preot ortodox, avusese o mare pasiune pentru plantele medicinale și remediile naturaliste, pe care i-o transmisese și mamei mele, astfel încât la noi în familie, bolile se tratau întotdeauna ȘI cu remedii naturale:  antibioticele se luau cu ceaiuri de plante, la orice amigdalită făceam și gargară cu sare și diferite infuzii de plante, la crizele de sinuzită făceam și inhalații, iar la bronșită sau pneumonie, împachetările cu seu de oaie erau la ordinea zilei. Mama nu a avut din păcate niciodată curajul să mă trateze singură, NUMAI cu remedii naturale, de câte ori mă îmbolnăveam (și am fost un copil extrem de bolnăvicios),  eram prezentată medicului pediatru. La începutul anilor `70, antibioticele erau încă considerate un fel de medicamente-minune, astfel încât mi-au fost prescrise de la vârste fragede, din păcate, cu foarte mare generozitate. Îmi amintesc, că ani mai târziu, la 33 de ani, după ce avusesem a treia amigdalită în numai patru luni, mi s-a făcut în cele din urmă o antibiogramă (luasem de fiecare dată antibiotice prescrise pur și simplu, fără să se controleze dacă îmi folosesc cu adevărat!), iar medicul de casă a fost pur și simplu oripilat văzând rezultatele: din 25 de preparate, nu mai aveam rezistenţă decât la 3 preparate - corpul meu mai reacționa doar la medicamentele noi și foarte puternice, antibiotice care se prescriu în mod normal numai în cazuri extrem de grave și nu pentru o simplă amigdalită. 

 

Încă din tinerețe mă "lovisem"și de Valeriu Popa: o cunoștință îmi povestise pe la mijlocul anilor `80 cum se vindecase tatăl ei de cancer de colon în stadiu terminal cu un post negru de 40 de zile și un regim alimentar cu hrana vie, totul după sfaturile lui Valeriu Popa. 

Mai târziu, ajunsă în Germania, "mi-a căzut în mână"și cartea lui Frank Konz, președintele Alianței pentru Sănătate din Germania,  probabil cea mai veche și mai mare asocitie raw vegan din lume. Atât povestea lui (se vindecase de cancer în stadiul II, fără operație, doar cu hrana vie), cât și poveștile membrilor asociației (care la rândul lor se vindecaseră de cele mai grave boli - cancer, scleroză multiplă, poliartrită reumatoidă, psoriazis șamd - doar  prin schimbarea modului de viață și de alimentație), mi-au dat tare mult de gândit. Din păcate, nu am putut la acel moment să cred că soluția poate fi atât de simplă.  Ironia sorții, am spus și am gândit atunci, exact replica pe care o primesc acum, de nenumărate ori de la cititorii blog-ului: "Nu pot să cred, că doar prin schimbarea alimentației se pot vindeca boli letale. Dacă ar fi adevărat, nu ar ști atunci și milioanele de medici din lume?"   Franz Konz a lăsat însă o urmă foarte adâncă în mintea mea, de nenumărate ori m-am tot întrebat: şi dacă totuși Franz are dreptate?....

Însă, nu eram încă pregatităm şi nu aveam curajul să încerc şi altceva. Şi deşi am continuat să merg la medicii alopaţi,  înghiţind toate medicamente prescrise și făcând toate tratamentele recomandate, niciuna din afecțiunile de care sufeream nu a fost vindecată, cumva le "târam" pe toate după mine și de la an la an se mai adauga ceva nou. De-abia când la 35 de ani am aflat că sunt iar însărcinată, am reușit să ies din caruselul medicamentelor  de sinteză (eram dependentă), cu ajutorul homeopatiei şi a unui medic pediatru de excepţie, care tratându-l numai prin metode naturale pe fiul meu, m-a ajutat astfel enorm pe mine: am decis atunci, pe cont propriu, de dragul sufletului pe care-l purtam în pântec, să nu mai iau decât remedii homeopatice sau 100% naturale. Ușor nu a fost, mai ales, că am făcut tocmai în timpul sarcinii tuse convulsivă (deși fusesem vaccinată cu puţini ani în urmă!). Dar totul vine în viață la timpul cuvenit….

Şi iar nu-mi rămâne decât să repet: nevoie te învață.  La 36 de ani, m-am trezit într-o bună dimineață cu un ochi tumefiat. M-am dus la medicul de casă, care mi-a controlat ochiul și m-a întrebat dacă m-am lovit (exact așa arătam). I-am spus că nu și el a insistat. "Dar poate ați dat cu capul în ușa unui dulap?". Iar i-am răspuns că nu. Enervat, m-a întrebat dintr-o data foarte direct: "Dar poate aveți probleme cu soțul?". În acel moment, mi-a căzut și mie fisa și am înțeles unde bătea el tot timpul. L-am asigurat că nici soțul meu nu m-a agresat în vreun fel. Atunci mi-a spus că problema mea îi depășește competența și a sunat personal la oftalmolog, că să aranjeze să fiu primită imediat. La oftalmolog, următoarele controale. S-a analizat tot ce se putea analiza. Iar nu aveam "nimic", nici măcar o mică infecție! Oftalmologul m-a trimis mai departe la ORL. Aici, alte controale, analize, ecografie, radiografie. Iar nimic. Noroc că de data asta se vedea cu ochiul liber că aveam "ceva", nu mai putea nimeni să spună nici că sunt ipohondra, nici că simulez. Dintr-o data, medicul ORL-ist a încetat să mai îmi controleze capul și a trecut la picioare, la mâini și a început să-mi pună nişte întrebări care mie mi s-au părut mie foarte suprinzatoare. Ca prin farmec, atitudinea lui s-a schimbat total. Mi-a comunicat pe un ton grav, că supectează că aș suferi de scleroză multiplă - pentru confirmare, trebuia să-mi fac un RMN. Mi-a scris trimiterea pentru spital și a insistat să mă duc imediat. Am ieșit pe trei cărări din cabinetul lui. Cu fetiță mea de 11 luni în brațe și cu băiețelul meu de aproape 5 ani de mână, am rămas ca bătută în cuie pe stradă, învăluită de lumina blândă a soarelui de toamnă timpurie. Eram parcă într-un vis. Copiii erau foarte obosiți, ca de obicei nu avusesem cu cine să-i las și-i cărasem după mine în toată odiseea mea medicală. M-am decis să NU mă duc la spital, ci acasă. Aveam nevoie de timp de gândire. Aveam nevoie de liniște și de echilibru în suflet. 

În toți anii care trecuseră, recitisem mereu și mereu cartea lui Franz Konz. Luasem într-un fel hotărârea, că dacă fac vreodată o boală gravă, să încerc mai întâi de toate metoda naturală. Am rupt trimiterea și am hotărât să-l cred în cele din urmă pe Franz Konz, să admit că nu există de fapt niciuna din cele peste 40.000 de boli "descoperite" de medicina alopată, ci existムnumai UN MOD GREȘIT DE VIATĂ. M-am decis să am încredere, că în momentul în care mă voi reîntoarce la un mod natural de viatム(cu o alimentație bazatムpe hrana vie vegană, cu mișcare fizicăîn aer liber, cu îngrijirea cu sfințenie a trupului, sufletului și minții), respectând cu strictețe legile naturii, organismul se va "vindeca singur" de absolut toate bolile. Am decis că eu nu am SM - căci doar nu puteam avea ceva ce nu există. Am hotărât să îmi asum responsabilitatea pentru propria sănătate. Căci știam prea bine ce înseamnă tratamentul sclerozei multiple: în familia soțului meu, fusese un  astfel de caz foarte trist (verișoara lui, care deși a urmat absolut toate tratamentele medicinei alopate, a murit la numai 48 de ani, după 20 de ani de suferința, dintre care 15 ani fusese imobilizată mai întâi în căruciorul cu roțile și apoi la pat), iar pentru mine, această perspectivă nu reprezenta o alternativă acceptabilă.

Spre norocul meu, urma să ne mutăm la țara, într-o casă ecologică de lemn, cu grădină, la marginea unui sat liniștit, în locul de unde începeau câmpurile și pădurile. Da, totul vine în viață la timpul cuvenit… Acum puteam permite uşor schimbării să între în viață mea. Am trecut la un mod de alimentație și mai strict  (trecusem deja de mai multe luni, la un regim integral de alimentație fără proteină animală după dr. Bruker, căci fetiță mea făcuse la numai 2 săptămâni dermatită atopică și pentru că o alăptam, trebuise să-mi schimb eu drastic regimul alimentar - din păcate, nu eram 100% consecventă, dar chiar şi aşa, deja vasusem clar ce diferenţă enormă era faţă de o alimentaţie "obişnuită" cu carne, ouă şi lapte), am început să mănânc foarte multe plante din flora spontană, căci trăiam acum într-un adevărat paradis, am mărit constant procentul de hrana vie, făceam mișcare zilnică, umblam în grădină numai în picioarele goale, mă culcam foarte devreme și dormeam, fie vară, fie iarnă, cu geamul deschis, mergeam în fiecare dimineață prin rouă și așteptam răsăritul soarelui, îmi cultivam singură o mare parte din fructele și legumele pe care le consumam (cumpărăm deja numai bio de ani buni),  făceam băi de soare, nu mă mai uitam la televizor, am desființat telefonul fără fir din casă și mi-am privit telefonul mobil ca pe un aparat deosebit de folositor în cazuri de ugenţă și  forță majoră și tot așa mai departe. Am primit cu mare bucurie în viața mea o mulțime de oameni minunați: Franz Konz, Elena Niţă Ibrian și nenumărați medici, răspândiți în toată lumea, care descoperiseră puterea tămăduitoare a hranei vii (mi-a făcut o plăcere deosebită să adun cât mai multe dintre poveștile acestor medici). Am citit în acest scop enorm și, pe neaşteptate și parcă dintr-o dată, am ajuns astfel să încep să mă cunosc pe mine însămi. După aproape 40 de ani… 

Toate aceste măsuri mi-au folosit foarte mult, mi-am recăpătat într-adevăr sănătatea. Ba mai mult, am atins o stare de sănătate pe care nu o cunoscusem niciodată, pe care nici măcar nu o credeam posibilă pentru mine. Căci dintotdeauna, fusesem consolată de medici, că eu am o constituție mai slabă și sunt mai labilă. Și dintr-o data, mă simțeam în stare să mut parcă și munții.

Hrana vie, mai bine spus hrana vieţii, este cu mult mai mult decât o simplă dietă sau un altfel de mod de alimentație - este un adevărat mod de viață. Iar pentru mine, a fost cea mai profundă și mai însemnată revelaţie a vieții mele. Am început să integrez mâncarea nepreparata termic în alimentația mea, doar strict din motive de sănătate, dar de-abia așa, numai datorită hranei vii,  am  ajuns să descopăr cu adevărat lumea și viața - dintr-o data s-a deschis parcă în față mea o nouă dimensiune! M-am simțit pentru prima dată în viața mea, ca fiind parte integrantă a naturii, m-am simțit dintr-o data protejată și în siguranță, am descoperit cât este de minunat să te trezești dimineața și să fii fericit și plin de mulțumire, aparent fără motiv, doar așa, pentru că exiști și pentru că ești în mijlocul atâtor minuni. Astăzi, mi se pare absolut normal, să mă bucur că pot vedea și eu, tot mai des,  "mâna" lui Dumnezeu, în tot ceea ce mă înconjoară. Reușesc să conștientizez acum din ce în ce mai des, valoarea, perfecțiunea și frumusețea fiecărei pietricele, a fiecărei flori, a fiecărei buruieni, a fiecarei fiinţe și înțeleg tot mai bine unicitatea și importanţă fiecărui suflet (lecţia este încă în plină desfaşurare, se va încheia de altfel cu ultima mea suflare). Și în cele din urmă, am avut acum curajul să-mi pun deschis întrebările, pe care ani de zile le-am ignorat sau le-am alungat, ca pe niște muște care mă deranjau teribil învârtindu-se permanent în jurul capului meu: întrebări privind chemarea mea și menirea mea pe acest pământ - adevăratul sens al vieții mele. 

Mi-am rezolvat cu hrana vie absolut TOATE problemele de sănătate  (singurul "medicament" pe care l-am luat a fost argila, iar la început am luat și Chlorella, deoarece am avut peste 25 de ani plombe de amalgam în gură!). Sigur că nu se întâmplă marea schimbare de pe o zi pe alta, răbdarea și încrederea sunt pietre de încercare grele puse în calea călătorului, care a apucat-o pe acest drum. La început am mâncat și eu, ca și mulți alții înaintea mea, foarte prost combinat și foarte mult cantitativ, deoarece este nevoie de ceva timp (diferit de la om la om, în definitiv, fiecare este altfel, fiecare vine cu povestea sa personală de sănătate și deci are un alt punct de pornire!) până se obișnuiește corpul cu noua senzație de saturație, care se instaleza bineînțeles și după o masă de hrană vie, dar care este total diferită de senzația de a fi satul după o friptură cu cartofi prăjiți (pentru că nu te simți nici plin până la refuz, nici umflat și nici greu după hrana crudă, cum te simți adesea după o masă "normală", te poți gândi de aceea ușor, că nu ai mâncat destul și ești tentat să mănânci mult mai mult decât este necesar)! Pielea mea reacționează însă în continuare foarte prompt la orice factor negativ (de exemplu, dacă mănânc fructe sau legume tratate cu chimicale sau chiar şi numai la câteva curmale în plus), sunt însă între timp suficient de înțeleaptă ca să nu trag concluzia pripită și falsă, că hrană vie nu ajută, ci să caut să văd care este adevarata cauză din spatele aparantei cauzei…

Am încredere deplină, că Dumnezeu nu a dat tuturor ființelor din lumea această hrana necesară pentru a le asigura supraviețuirea și perpetuarea speciei (să nu uităm că fiecare animal este perfect adaptat la mediul său de viață!), și a lăsat tocmai omul fără hrana potrivită! Nicio ființă nu are nevoie de suplimente alimentare, doar omul nu mai poate astăzi fără. Nicio ființă nu are nevoie să-şi manipuleze hrana în fel şi chip: să o spele, să o curețe, să o tăie, să o fiarbă, să o prăjească ş.a.m.d., omul este singura ființă care nu mai reușește să supraviețuiască altfel (despre manipularea genetica chiar nici nu mai este nevoie de spus ceva!). Doar omul este sufient de nebun şi îngâmfat, astfel  încât, chiar crede că poate îmbunătăţi aşa Creaţia divina….

Nu mă mai las astăzi influențată și derutată de sloganurile medicilor alopați (care la drept vorbind, nu au avut probabil niciodată ocazia în toată cariera lor, să studieze un om cu adevărat sănătos) și ale industriei farmaceutice (care este una din cele mai înfloritoare industrii din lume, ce interes ar avea ea să fie oamenii sănătoși?!). Am învățat, că dacă un om se oprește și-și trage sufletul, dacă gândește logic și cu bun-simț, descoperă singur adevărul. Cum spune dr. Schnitzer: "Nimeni nu are nevoie să `creada` ceva, căci fiecare poate verifica totul pe propria piele!" 

 

Mesajul meu este simplu: așa cum sublinia dr. Bruker, "sănătatea este în primul rând o problemă de informație”; de aceea, este necesar să ne informăm, foarte temeinic de fiecare dată, să aprofundăm mereu teoria (trebuie mereu alocat un timp de gândire asupra unui material citit, de cel puțin de 10 ori mai mare ca timpul necesar citirii materialului respectiv!!), să ne folosim la maxim  logica și  bunul-simț, să trecem totul prin ciurul propriului discernământ şi să ne reasumăm responsabilitatea pentru propria sănătate. Și cel mai bine, să pornim singuri un experiment personal, care poate ne va schimba viața: să încercam de exemplu, să mâncăm pentru o perioadă dinainte prestabilită de timp numai hrană vie. Să ne păstrăm un timp de liniște și pace în fiecare zi. Să încercam să ne adunăm puterile în mijlocul naturii, căci ea este adevărată noastră casă.  Și poate că o să-l regăsim așa pe omul pe care Dumnezeu l-a creat de fapt  la nașterea noastră, după chipul și asemănarea Sa și pe care părinții, societatea, condițiile moderne de viață, lumea etc. l-au prefăcut și l-au schimonosit după chipul și asemănarea lor. Viața de la Dumnezeu este cea mai mare minune și cea mai de preț comoară pe care fiecare o primeşte in dar - nu este atunci un mare păcat să irosim fără niciun rost un astfel de dar?

Așa cum au demonstrat în România Elena Nită Ibrian și Valeriu Popa în zeci de ani de viață naturală cu hrana vie, așa cum se poate învăţa din experiențele adunate, de asemenea de-a lungul a mai multor decenii, de miile de membri ale Alianței pentru Sănătate din Germania și  așa cum mi s-a confirmat și mie în experiența mea modestă de peste 8 ani cu hrana vie,nu ne trebuie mai nimic pentru ca să ne hrănim sănătos. Nu ne trebuie nici aparatură high-tech, nici nuci, semințe, mirodenii și tot felul de prafuri, greu de procurat si foarte scumpe, de peste mari și țări.  Absolut necesare și suficiente pentru a trăi și a mânca sănătos sunt de fapt doar două lucruri, de cu totul altă natură: dorința și hotărârea de a o face.   

Cunosc foarte mulți oameni care și-au adunat acasă atâta aparatură, încât ar putea deschide chiar și un magazin de specialitate. Oameni care au câteva rafturi ale bibliotecii ocupate de cărțile despre o alimentație sănătoasă, iar cărțile de bucate și de reviste  cu rețete le umple până la refuz dulapurile bucătăriei. Dar de cele mai multe ori, tocmai acești oameni sunt cei care NU reușesc să mănânce sănătos. Tocmai ei nu sunt capabili să fie consecvenți și nu sunt în stare să urmeze un stil de viață sănătos decât  pentru intervale foarte scurte de timp. Căci cine nu a înțeles principiile de bază ale unei vieți santoase nu va reuși să găsească puterea de a rezista tentațiilor care ne ademenesc în viață la tot pasul. Cine nu este convins (și convins poate fi numai cel care a testat totul,  un timp suficient de lung, pe propria piele)  că numai o viață naturală este cheia unei sănătăți perfecte, nu va reuși să iasă din cercul vicios al obiceiurilor nesănătoase. 

Nu faptul că nu avem rețete sau un anumit aparat la dispoziție ne va împiedica să ne hrănim sănătos. Nu lipsa banilor, deci implicit accesul la ingredientele scumpe și la evenimentele în vogă,  ne va influența în mod defavorabil starea de sănătate. Doamnă Elena Nită Ibrian s-a vindecat de cancer și a trăit încă 60 de ani cu hrana vie, iar cei mai mulți ani, au fost în vremurile când și o mașină de tocat era un mare lux. Cum ea s-a descurcat atunci cu o răzătoare, un fund de lemn și un cuțit, oare nu am putea și noi să o facem astăzi?   

Poate ne folosim de fapt de toate aceste lucruri pe care NU le avem pentru a ne justifica  și scuza lipsa de voință? Eu cred că dacă vrem cu adevărat să devenim sănătoși, dacă vrem să mâncăm numai mâncare sănătoasă, dacă vrem să renunțăm la toate obiceiurile dăunătoare, PUTEM să o facem. NIMENI și NIMIC nu ne barează calea. Totul depinde numai de noi inşine.

Planul vietii

Nu doresc să "misionez", nu doresc să conving pe nimeni și  nici nu aștept să fiu crezută pe cuvânt! Din contra, sper să fiu doar un mic impuls, o scânteie - m-aş bucura mult, dacă fiecare om ar începe  să citească, să cerceteze, să privească totul critic, să pună în balanță, să aplice în propria viață. Și mai ales, dacă nu ar mai uita nimeni: Sapere aude! - Îndrăznește să știi! Îndrăznește să gândești!

  

Sunt multe de povestit, dar știu că timpul și răbdarea cititorilor sunt limitate. Așa că închei aici, nu înainte de a mai povesti un lucru important pe care mai-mai că era să-l uit: în iarna 2015, am fost iar o săptămână la schi. Era foarte multă gheață, iar pârtiile de pe muntele Jenner (Germania) sunt destul de grele. Genunchiul meu însă nu a mai dat niciun semn (deşi a intrat şi el odata cu mine în al 48-lea an de viaţă), s-a comportat chiar exemplar. Este de mirare că de multe ori, îmi vine chiar și mie greu să cred, că aș fi fost vreodată atât de bolnavă? 

 Așa că eu mă bucur în continuare tare mult și în tihnă de viață mea normală (despre care mulți oameni ar spune poate că este modestă și insignifiantă - pentru mine însă, o adevărată minune), iubesc viață și viața mă iubește la rândul ei și mă răsplătește cu zile pline de împliniri și bucurii, cum nu mi-aș fi putut imagina, cu numai câțiva ani în urmă, nici măcar în cele mai frumoase vise ale mele...      

Nu doresc să "misionez", nu doresc să conving pe nimeni și  nici nu aștept să fiu crezută pe cuvânt! Din contra, sper să fiu doar un mic impuls, o scânteie - m-aş bucura mult, dacă fiecare om ar începe  să citească, să cerceteze, să privească totul critic, să pună în balanță, să aplice în propria viață. Și mai ales, dacă nu ar mai uita nimeni: Sapere aude! - Îndrăznește să știi! Îndrăznește să gândești!

  

Sunt multe de povestit, dar știu că timpul și răbdarea cititorilor sunt limitate. Așa că închei aici, nu înainte de a mai povesti un lucru important pe care mai-mai că era să-l uit: în iarna 2015, am fost iar o săptămână la schi. Era foarte multă gheață, iar pârtiile de pe muntele Jenner (Germania) sunt destul de grele. Genunchiul meu însă nu a mai dat niciun semn (deşi a intrat şi el odata cu mine în al 48-lea an de viaţă), s-a comportat chiar exemplar. Este de mirare că de multe ori, îmi vine chiar și mie greu să cred, că aș fi fost vreodată atât de bolnavă? 

  

 

 Așa că eu mă bucur în continuare tare mult și în tihnă de viața mea normală (despre care mulți oameni ar spune poate că este modestă și insignifiantă - pentru mine însă, o adevărată minune), iubesc viață și viața mă iubește la rândul ei și mă răsplătește cu zile pline de împliniri și bucurii, cum nu mi-aș fi putut imagina, cu numai câțiva ani în urmă, nici măcar în cele mai frumoase vise ale mele...    

 

 Cu mare drag și din tot sufletul,

 

 Mihaela Walter

 Consultant de vindecare pentru sănătate holistică

 Belgia, iunie 2015

P.S. Si mai doresc sa impartasesc si cu voi, cu iubire si recunostinta, o mica parte din bogatiile toamnei, pe care mi le daruieste natura in gradina:

Merii sunt pentru mine primii pomi de iarna: au cele mai frumoase si mai gustoase "globuri"...

Ultimele rosii.....

 De maine sunt in vacanta de toamna: Ma asteapta o casuta linistita si batrana, cu foc in soba, intr-un anumit fel, undeva la capatul lumii. Si poate tocmai de aceea, taman la inceptul ei....

P.P.S. Cumva iar ma lupt tare cu modficarea unor greseli. In zadar, caci nu le dau de capat, postarea se scrie asa cum vrea ea si nu cum vreau eu .... Imi cer iertare!!
Si uitasem si "dovada" - multumesc lui Dumnezeu, asa de bine imi merge mie acum:

Pasta de nuci si mere

November 20, 2015, 3:09 am

≫ Next: Ingerii din cer coboara..... - Monika Bürk-Finkbeiner

≪ Previous: Hrana vieţii

$

0

0

Din experienta adunata in cativa ani buni de vegetarism, veganism si crudivorism, as putea postula: cele mai gustoase retete sunt intotdeauna si cele simple. Sunt retetele din ingrediente ieftine, aflate la indemana tututor. Iar retetele reusesc clar cel mai bine, atunci cand ingredientele se afla in plin sezon. 

La sfarsitul lui octombrie a avut loc la atelier "Ziua usilor deschise". M-am straduit sa fiu cat mai convingatoare, sa arat ca nu este greu deloc sa mananci sanatos. Si nici scump. Si nu ia nici timp mult. Si am si reusit sa aduc dovada, ca din numai 3 ingrediente de sezon, din propria gradina (ca sa fiu sincera, nucul este de fapt in gradina vecinei, dar cad multe nuci si la mine in gradina si ea oricum ne lasa in fiecare an sa le adunam, caci ea nu le foloseste - insist mereu pe ingrediente din gradina proprie, caci numai asa putem sti cu adevarat ce mancam!) se pot face vraji:

Pasta de nuci si mere

Ingrediente:

- nuci (o cana mare de nuci inmuiate peste noapte), mere (1-2 mere) si ceapa (dupa gust).

Va rog sa ma credeti pe cuvant (ca sa va convingeti ca nu exagerez, incercati neparat si voi reteta - astept cu mare drag parerile voastre!), ca nu aveti nevoie nici de sare, nici de piper, nici de zahar, chiar nici macar de ulei, ca sa realizati o mancare deosebit de delicioasa. Belgienii care au fost la mine la atelier (peste 100 de persoane), au fost cu totii incantati!

Mod de preparare:

Se mixeaza ingredientele in robotul de bucatarie cu lama in forma de S. Sau se macina nucile si se amesteca cu merele rase si ceapa taiata fin. Eu am mai adaugat si arpagic verde si cateva frunze de usturoita. Crema se poate servi pe felii de legume sau de mere. Sau se pot face un fel de sarmalute din frunze de usutroita sau de conduras (combinatia aceasta mi se pare mie cea mai buna). Sau se pot umple cu ea, rosii sau ardei. Sau.... Daca ma gandesc bine, cred ca as putea gasi chiar o suta de posibilitati!

Ingerii din cer coboara..... - Monika Bürk-Finkbeiner

December 23, 2015, 9:31 pm

≫ Next: Cand sapunul devine opera de arta

≪ Previous: Pasta de nuci si mere

$

0

0

Zilele din preajma solstitiului de iarna sunt cu totul si cu totul deosebite, vechea credinta germanica le atribuia un potential transformator iesit din comun (de aceea ar fi si atat de important, sa le petrecem in liniste, in pace, fata-n fata doar cu propriul suflet,  retrasi in noi, departe de lume). Pana dupa Anul Nou, este timpul marilor schimbari, al luminii, al sperantei, al pacii, al iubirii neconditionate - profitati din plin de puterea lui pentru a va imbogati si imbunatati viata.

Cand soarele se opreste.... Caci asta inseamna solstitium: sol (soare)+ stitium ( de la sistere=a se opri, a ramane constant). In multe credinte, acesta este si timpul in care Dumnezeu si ingerii coboara tot mai des din cer, isi intensifica venirile pe pamant, aici, printre noi. Si cum as putea eu sa ma mai mir, ca taman in acest timp mi-a iesit Monika Bürk-Finkbeiner in cale??

In urma cu vreo doua-trei saptamani (dar simt ca parca ar fi trecut ani de atunci), am citit un interviu cu Monika (AICI tot articolul in limba germana) si am ramas de parca as fi fost trasnita.  Daca m-ar intreba cineva astazi, cam cum imi imaginez eu ca ar putea arata un inger, pe ea as descrie-o - caci sunt sigura ca numai un inger adevarat poate aduce atata pace si liniste in lume. Eu am primit darul pe care ea il ofera oamenilor din lumea intreaga, cu mare bucurie si recunostinta in suflet. Si v-il dau si voua mai departe, tot cu mult drag, sunt sigura ca va fi si multora dintre voi de mare folos.

Monika nu a avut o viata deloc usoara, soarta a pus-o de multe ori la incercare. A muncit o viata intreaga si desi nu a facut ceea ce si-a fi dorit (nu a putut sa invete meseria pe care si-ar fi dorit-o si a lucrat in cu totul alt domeniu, caci ea apartine unei generatii in care fetele nu aveau prea multe optiuni), a reusit totusi sa-si faca mereu munca cu multa dragoste. A inmormantat doi soti buni si a crescut un copil cu dizabilitati. A fost foarte bolnava,  devenind  vegetariana din motive de sanatate, la un punct al vietii ei, cand niciun medic si niciun medicament nu o mai puteau ajuta. A citit, a cercetat si a invatat singura. Si s-a autovindecat, reusind sa se ridice prin propriile puteri din lumea infricosatoare si intunecata a depresiei, a astmului bronsic cronic si a osteoporozei (la 40 de ani, medicul i-a comunicat ca are osteoporoza in stadiu avansat, ca o femeie de 70 de ani!): doar cu o hrana naturala, miscare si multa incredere in Dumnezeu. Si-a gasit foarte tarziu chemarea si a avut curajul sa o urmeze si sa inceapa o cariera noua, la o varsta la care cei mai multi oameni ies la pensie si-si incheie de fapt activitatea profesionala. Monika face astazi ceva cu totul deosebit: danseaza pe scena, in mai multe tari europene, alaturi de mari artisti, un dans asemanator dansului dervisilor (ea se invarte insa spre dreapta). Si nu numai ca arata ca un inger, ci are si o voce cu adevarat ingereasca. Acultati-o cat de frumos canta si lasati sa intre in inima voastra mesajul ei simplu de iubire si pace:

"Pace in mine,

Pace in tine,

Pace fie-n noi,

pace peste tot."

  
Monika si familia ei au ridicat alaturi de gospodaria parinteasca din Padurea Neagra o capela a pacii, in amintirea bunicii lor, Katharina, moarta in 1944 in lagarul de concentrare de la Ausschwitz.

"Orice se intampla in aceasta lume, oricat ar fi de greu, totul are o semnificatie, un sens inalt. Daca invatam sa intelegem si sa acceptam acest lucru, 

ni se pot deschide noi cai pentruiertare si impacare". 

(Monika Bürk.-Finkbeiner)

Dupa ce am citit interviul, i-am vizionat toate filmele de pe Youtube. De nu stiu cate ori. Caci nu ma mai satur de ele..... Impreuna cu cantareata spirituala Antje Nagula face dupa parerea mea o pereche cu totul iesita din comun - ascultati, priviti, cantati si bucurati-va:

La multi ani, va doresc sarbatori fericite, pacea sfantului Craciun sa fie cu noi toti! Va doresc, si imi doresc ;), un AN NOU, mult mai bun si mai plin de lumina ca cel vechi, cu multa sanatate si prosperitate. Va multumesc din suflet tuturor pentru tot ceea ce imi daruiti!

Cand sapunul devine opera de arta

January 18, 2016, 6:47 am

≫ Next: Sos de usturoi cu ghimbir

≪ Previous: Ingerii din cer coboara..... - Monika Bürk-Finkbeiner

$

0

0

Lucrurile facute cu drag, din toata inima, cu multa pasiune si cu deosebita grija, capata cumva propriul suflet. Si tocmai de aceea, au si un alt efect asupra corpului uman, comparativ cu produsele similare de la super-market, produse la scara industriala. Ca sa nu mai vorbesc, ca daca cunosti omul care face un anumit produs, stii si din ce este facut, si poti pune toate intrebarile pe care le ai referitoare la produsul respectiv.

Photos by A.M.W. (fiica mea!)

De cand am descoperit sapunurile de la "Naturelle" by Natalia, nu nu ma mai pot spala cu alt sapun. Si mama a fost foarte incantata de ele. Le-a privit, le-a mirosit, le-a admirat, a citit etichetele si m-a intrebat dintr-o data: "E basarabeanca?" Eu raman desigur cu gura cascata de capacitatile paranormale ale mamei. "De unde stii???" Iar mama imi raspunde cool: "Pai, numai o basarabeanca poate face sapun cu kwas....."

 Dar Natalia face nu numai sapunuri - opere de arta (in varianta vegana, cu grasimi vegetale si numai din ingrediente naturale), ci si niste bunatati raw vegan de te lingi pe degete - AICI mai multe retete faine:

 Draga mea, iti multumesc din suflet si-ti doresc sanatate, mult spor si un succes exceptional, pe masura sufletului tau bun si frumos!

Sos de usturoi cu ghimbir

February 2, 2016, 4:51 am

≫ Next: Salata de sfecla rosie cu nuci si alge

≪ Previous: Cand sapunul devine opera de arta

$

0

0

Desi evit in general ingredintele exotice si ma straduiesc sa-mi pregatesc hrana cat mai regional si mai sezonier posibil, am si eu cateva alimente mai speciale la care nu sunt (inca) dispusa sa renunt. Ghimbirul este un astfel de ingredient: il iubesc tare mult si-l folosesc cu mare placere, este parte integranta din bucataria mea, astfel incat imi vine adesea greu sa cred, ca l-am intalnit doar cu aproximativ 13 ani in urma - parca ne-am sti noi doi, ghimbirul si cu mine,  de cand lumea.... 

Diminetile de iarna isi pierd cumva raceala si-si schimba si diferitele nuante de gri, daca imi fac un ceai de lamaie si ghimbir (cu apa calda, nu fierbinte! - cateodata ii adaug si putina miere). Vara, limonada cu ghimbir, lamaie si frunze de menta si de roinita are deja un loc fix in viata mea. Dar chiar si simplul mujdei de usturoi se transforma cu ajutorul ghimbirului intr-un sos cu totul special, care este gustos cu absolut ORICE. Intr-un anumit fel, ghimbirul ii confera mujdeiului o noua dimensiune.

De exemplu, un aperitiv de mare clasa: sos de ghimbir si usturoi amestecat cu un avocado (pasat fin cu o lingura de lemn sau mixat) si seminte si frunze de urzici (taiate fin).

 Sosul pus peste varza data pe razatoare si cu mult ardei iute imi aminteste de Kimchi-ul coreean:

 Dupa parerea mea, acest sos se potriveste ca dip in principiu pentru orice leguma. Si iata cum fac eu acest sos:

-  pisez ghimbirul in mojar  - eu caut sa folosesc in bucatarie cat mai putin metal si ma chinui de cativa ani buni sa elimin plasticul (inca nu am ajuns la 100%). De aceea, prefer intotdeauna sticla, portelanul si lemnul -

 - adaug usturoiul si pisez cu mult entuziasm mai departe -

 - continui sa pisez pana obtin o crema cat mai fina -

 - ii adaug sare, ulei de masline si frunze de patrunjel si daca am rabdare si timp, mestec pana se face o maioneza. Daca nu dispun de timp, merge la fel de bine si ca sos "nelegat"-

 Va doresc mult spor si pofta mare!

Salata de sfecla rosie cu nuci si alge

February 17, 2016, 1:32 am

≫ Next: "Alfabet - Frica sau iubire", un film epocal de Erwin Wagenhofer

≪ Previous: Sos de usturoi cu ghimbir

$

0

0

Pentru multe mame este poate cam greu de crezut, dar eu am fost un copil care  a iubit salatele. De multe ori, mama trebuia sa ma atentioneze in timpul mesei: "Acum mananca si mancare, nu numai salata!". Caci pentru mine, salata era clar "mancarea" si felul gatit era de fapt garnitura! Iar la noi acasa, aveam salata in fiecare zi. Chiar si iarna, mama gasea intotdeauna din ce sa faca salata: salata de cruditati (morcovi, telina si alte radacinoase), de sfecla, de varza alba, de ridiche neagra, de varza rosie, de varza murata -  nu imi amintesc sa-mi fi dorit vreodata salata si mama sa-mi fi spus ca nu are din ce sa-mi faca!

 In copilarie, am mancat foarte multa salata de sfecla, coapta la cuptor, cu ulei, sare si otet. O nebunie.... Mama, care este foarte inventiva si creativa, pune si in hreanul ras, care se oxideaza altfel foarte repede, sfecla taiata in cubulete mici, ca sa-i dea hreanului o culoare frumoasa. Cand am mancat prima data la cursul de bucatarit al Dr. Bruker salata de sfecla cruda, am fost atat de surprinsa de gustul fantastic, incat nu am reusit sa inteleg, nici pana in ziua de azi, cum de nu mi-a trecut oare si mie prin cap, in atatia ani, sa incerc sa mananca sfecla si cruda....

In Germania, am mancat cu mare placere o specialitate nemteasca din sfecla: salata de sfecla cu peste marinat. Nemtii fierb sfecla, sfecla coapta are insa un gust mult mai intensiv si mai dulce!

Astazi nu mai coc sfecla si nici peste nu mai mananc. Dar cu salata mea de sfecla, nu imi lipseste absolut nimic si pot dormi si mai bine: caci nu mai au nevoie saracii pesti sa plateasca cu viata lor poftele mele - pentru mine, solutia ideala.

De sezon, numai din ingrediente organice regionale, o salata super-rapida, ieftina, nemaipomenit de gustoasa, foarte satioasa si care poate fi luata foarte bine la birou:

SALATA DE SFECLA CU NUCI SI ALGE 

Ingrediente: o sfecla, o bucata de telina, optional un mar (multi nu amesteca fructele cu legumele - eu nu sunt asa de riguroasa, caci cine poate sti de afpt cu adevarat ceva atat de exact??? Dupa mine, numai Dumnezeu!), o ceapa (ideal ceapa verde sau arpagic verde), alge uscate sau la saramura (aici in Belgia, gasesc usor si alge proaspete si iarba sarata), nuci romanesti, ulei (alaturi de alge, si uleiul de in confera acestei salate un usor gust marin, care mie imi palce foarte mult - cine nu doreste acest efect, foloseste ulei de masline), otet de mere sau suc de lamaie.

Mod de preparare: sfecla, telina si marul se rad pe razatoare sau se prelucreaza cu robotul de bucatarie cu lama in S. Ceapa se taie marunt, algele se taie sau se mixeaza, nucile se maruntesc nu foarte fin, iar apoi se amesteca bine toate ingredientele.
Varianta: Si sosul de usturoi cu ghimbir se potriveste foarte bine la aceasta salata.

 De la Dr. Bruker, caruia ii sunt etern recunoscatoare, afisul care se afla pe usa frigiderului meu.

Dr. Bruker a întocmit pe baza experienţelor sale clinice şi a studiilor efectuate pe o perioada de peste 60 de ani de profesare a medicinei naturale, o listă a bolilor cauzate de o alimentaţie greşită după cum urmează:

1- Distrugerea aparatului dentar şi poziţionarea greşită a dinţilor (acest lucru se datoreşte alimentaţiei greşite din generaţiile precedente);

2- Bolile aparatulului locomotor, aşa numitele boli reumatice, artroza, artrita, hernia de disc şi bolile coloanei vertebrale;

3- Toate bolile metabolice (obezitatea, diabetul, formarea pietrelor la diferite organe, guta etc);

4- Majoritatea bolilor aparatului digestiv (constipaţia, bolile hepatice, renale şi intestinale etc.);

5- Bolile cardio-vasculare (infarctul miocardic, tromoboza, apoplexia etc.);

6- Slăbirea sistemului imunitar, fapt manifestat în îmbolnăvirea repetată a căilor respiratorii (răceli, gripe etc.) şi în apariţia infecţiilor renale şi urinare;

7- Majoritatea reacţiilor alergice, eczeme, neurodermita - aşa numitele alergii;

8- Apariţia cancerului este strâns legată de modul de alimentaţie.

---

"Alfabet - Frica sau iubire", un film epocal de Erwin Wagenhofer

March 8, 2016, 2:37 am

≫ Next: Pacem, pace, peace, paix, Frieden, saalam, shalom, shanti, vrede, paz......

≪ Previous: Salata de sfecla rosie cu nuci si alge

$

0

0

Iubire sau frica. Zilnic decidem ce alegem. Fiecare dintre noi. Fara ca cineva sa ne poata forta in vreun fel. Si nu alegem numai pentru noi insine, ci si pentru copiii nostri. Le punem in fiecare zi in traista vietii lor si pachetelul cu celalalt fel de mancare: hrana spirituala. Ce ma decid sa le dau astazi la pachet? Pun iubire? Sau pun frica? Si oare sunt eu mereu constienta de ce le pun in pachet??

Erwin Wagenhofer este un regizor/producator de exceptie, un om cu coloana vertebrala si un mare iubitor al vietii. In 2007, cand ma aflam in plina schimbare, filmul lui Wagenhofer "We feed the world" mi-a dat, in adevaratul sens al cuvantului, aripi. Simplu si direct, aratandu-mi doar culisele industriei alimentare (pe parcursul intregului film, Wagenhofer nu a facut niciun comentariu, si-a lasat pur si simplu numai  protagonistii sa vorbeasca). Este definitiv "a must-see":

 In "Alphabet", ultimul sau film din 2013, Wagenhofer ia sub "lupa" o alta tema majora: educatia.Si ne da astfel posibilitatea, sa avem acces la ideile si convingerile unor experti de varf din domeniul educatiei alternative: André si Arno Stern, Prof. Gerald Hüther, Sir Ken Robinson si alti "spargatori" de vechi dogme si convingeri invechite si depasite. Traim timpuri noi si lumea are nevoie de oameni noi. Timpul micilor robotei, care executa ordinele primite fara sa comenteze sau sa gandeasca, a trecut. Fireste ca ne mai lovim inca de reminiscentele vremurilor apuse. Dar NOI, parintii constienti de astazi, suntem arhitectii si constructorii noii lumi. Si noi transformam cercul vicios in care s-au invartit strabunii nostri de mii de ani incoace intr-o spirala indreptata in sus. Caci noi ne-am hotarat sa ne crestem copiii in iubire..... 

 "98% dintre copii sunt supradotati cand vin pe lume. Dupa terminarea scolii, numai 2% mai sunt supradotati". 

Filmul este epocal si  TREBUIE vazut, caci este un mare sprijin moral pentru orice parinte care gandeste si actioneaza altfel. Mai jos, intregul film, din pacate, iar numai in limba germana (partial este insa si in engleza, iar de multe ori nici nu este nevoie de vorbe: de exemplu, povestea educatiei moderne a copiilor din China, care imi aminteste din pacate prea tare de povestea multor copii din Romania, care nu mai au astazi copilarie si pentru care viata inseamna numai scoala si invatatura). Asa am scris ieri. Din pacate, de ieri pana astazi filmul a fost scos de pe Youtube si nu mai poate fi vazut, aici numai trailer-ul:

Si ce fac eu? Astazi ma decid sa aleg iubirea....... Chiar daca frica va incerca mereu sa se inghesuie in fata, eu singura decid daca si cat de des ii permit sa o faca. La fel poti face si tu! Si atunci, vom schimba impreuna fata lumii......

Totul este bine. Suntem cu totii iubiti si suntem in siguranta.

Cu mare drag,

Mihaela

Pacem, pace, peace, paix, Frieden, saalam, shalom, shanti, vrede, paz......

March 23, 2016, 4:45 am

≫ Next: Aproape totul (?) despre regina plantelor - Urzica

≪ Previous: "Alfabet - Frica sau iubire", un film epocal de Erwin Wagenhofer

$

0

0

Frica sau iubirea? Intrebarea capitala universala atemporala.......

Daca aleg iubirea, sunt fericita, sunt linistita, sunt buna, sufletul mi-e plin de pace. Nu pot face rau, caci sunt plina de intelegere si de compasiune. Sunt una cu cerul, pamantul, stelele si soarele, cu toate fiintele cuvantoare si necuvantatoare. Exista numai un TOT. Daca ranesc pe cineva, ma ranesc pe mine. Daca mint pe cineva, ma mint pe mine. Orice rau fac, ma afecteaza in primul rand pe mine insami! 

Cine se decide sa aleaga frica, este singur impotriva restului universului. Toti care nu sunt cu el sau ca el, sunt impotriva lui. Cel care face aceasta alegere, nu poate decat sa creada ca este inconjurat de dusmani si se simte in permanenta amenintat si in pericol. Nu poate fi nici fericit, nici linistit, nici bun, iar sufletul lui se gaseste in plin razboi de autodistrugere. Cel care a ales frica, este un om profund nefericit, o victima demna de compatimit, un puscarias in inchisoare propriilor ganduri, convingeri si credinte....

Insa decizia NE APARTINE. Fiecaruia dintre noi in parte. Iar eu ma decid si astazi sa aleg iar iubirea. Singurul lucru pe care  il pot face, este sa las in sufletul meu numai pacea si iubirea. Le permit oamenilor frumosi din viata mea sa ma ajute, cant cu Monika, Antje si Lex si va scriu voua. Va multumesc pentru grija voastra, pentru toate mesajele si pentru gandurile voastre bune - suntem, multumim lui Dumnezeu, bine, viata merge inainte, caci nimic nu o poate opri.....

Ma gandesc astazi mult si la bunul si inteleptul meu prieten Wilhelm Fiebiger si inteleg si mai bine cata dreptate are: "Dumnezeu este in mine si eu sunt in Dumnezeu". Mi-as dori sa pot vorbi cu el despre iertare, cheia portii raiului.......Dar el este departe, asa ca repet rugaciunea Sfantului Francisc din Assisi si imi imaginez cum ar arata lumea, daca toti oamenii ar gandi asa:
"Doamne, fa din mine unealta Pacii Tale
Acolo unde este ura sa aduc iubire,
Acolo unde este ofensa  sa aduc iertare,
Acolo unde este dezbinare sa aduc unire,
Acolo unde este greseala sa aduc adevar,
Acolo unde este neincredere sa aduc credint,
Acolo unde este disperare sa duc speranta,
Acolo unde este intuneric sa aduc lumina Ta,
Acolo unde este tristete sa aduc bucurie.
O, Stapane, nu te-am cautat atat
Spre a fi consolat... cat pentru a consola,
Spre a fi inteles...cat pentru a intelege,
Spre a fi iubit... cat pentru a iubi.
Deoarece:
Dand...primesti,
Pierzand...gasesti,
Iertand...esti iertat,
Murind...reinvii la viata eterna!"

Si cant... Si cant... Si cant (va recomand cu cea mai mare caldura, CD-ul realizat de Monika Bürk-Finkbeiner, caci are o mare putere de vindecare):                             

"Pace in mine,

Pace in tine,

Pace fie-n noi,

Pace peste tot."

Bunica mea din Basarabia avea o vorba mare: "Draga bunicii, sa spui mereu, oriunde pleci si orice faci, asa: Cu Dumnezeu inainte! Si atunci ce rau ti se mai poate intampla?!?" Asa a trait si asa a murit linistita si in pace, in al 92-lea an de viata, in patul ei. O mare mostenire mi-a lasat cu vorbele ei intelepte, caci stiu astfel,  ca sunt oricand si oriunde in siguranta, in mainile Lui, orice s-ar intampla...... Caci unde as putea oare la urma urmei sa fug sau sa ma ascund?!?

Aproape totul (?) despre regina plantelor - Urzica

March 31, 2016, 12:36 am

≫ Next: Congresul "Imbatranim - ramanem sanatosi" in Bad Camberg, Germania - 6/7/8 mai 2016

≪ Previous: Pacem, pace, peace, paix, Frieden, saalam, shalom, shanti, vrede, paz......

$

0

0

Numai despre urzica s-ar putea scrie o carte intreaga. Si eu am scris cu ani in urma despre ea, din pacate, mult prea pe scurt pe blog si de-a dreptul telegrafic in cartea "Plante comestibile din flora spontana". Dar urzica este o parte integranta a vietii mele, ma insoteste inca din copilarie, si m-a ajutat atat de mult in toti acesti ani, incat a devenit de fapt chiar o parte din mine. Si cateodata, se poate vedea usor aceasta legatura stransa a mea cu urzica, caci imi arat si eu din cand in cand partea intepatoare (coltii!?), de exemplu, atunci cand citesc lucruri false taman despre urzica!! De aceea revin astazi cu ceva mai multe amanunte, pentru a elimina (sper eu) definitv  neadevarurile  care tot circula in Internet.

 Urzicile se mananca si crude. Lista expertilor de specialitate (din Germania, Franta, Anglia, Spania, Rusia si USA) care demonstreaza acest lucru este lunga. De exemplu, sucul de urzici crude a facut adevarate minuni in cazul multor oameni care nu mai aveau nicio spernata de viata si-si asteptau numai moartea (Rudolf Breuß, Elena Nita Ibrian, Ovidiu Bojor, Maria Treben, Galina Schatalova). 
Nu mai credeti chiar tot ce cititi pe Internet, mai ales pe blogurile unor persoane care nici macar nu-si dau numele. Daca cineva are ceva de spus si o spune tare si raspicat, inseamna ca sta in spatele celor afirmate. Daca cineva are nevoie sa se ascunda in spatele unui pseudonim sau a unui blog fara autor, ce credibilitate ii putem acorda persoanei respective?!? Eu personal nu citesc astfel de bloguri! Iar ca la Wikipedia o sa gasiti si nenumarate prostii, nu incetez sa o tot repet de peste 6 ani..... Procurati-va mai bine cartile corifeilor, iar la noi in tara sunt, multumim lui Dumnzeu, destui. De exemplu, domnul farmacist Ovidiu Bojor sau doamna Elena Nita Ibrian!

Urzicile pot fi consumate la orice varsta, deci nu va mai temeti si nu va privati copiii de avantajele exceptionale ale urzicii! Este intr-un fel foarte ciudat, cum putini isi fac ganduri cand le dau copiilor bomboane, un borcan de iaurt sau alte produse industriale (adevaratele OTRAVURI!), dar se tem de o frunza de urzica.... Observati manipularea din "umbra"??

Urzicile se pot culege si fara manusi. Si nu sunt nicidecum daunatoare datorita dozelor mici de otrava continute in perisorii ei urticanti. Cine o cunoaste si o iubeste, poate sa o culeaga insa foarte bine si fara manusi. Si eu o culeg de ani de zile cu mainile goale, asa cum am invatat si de la multe taranci batrane din Romania, care cunosc natura nu din carti si de pe bloguri, ci din viata de zi cu zi, din propria lor experienta. Si care stiu ca si noi oamenii suntem la randul nostru o parte a naturii. Natura nu este niciodata impotriva noastra, noi nu o mai cunoastem si nu ii mai intelegem mesajele!! Si asa cum bine spunea Goethe: "Natura are intotdeauna dreptate! Numai omul greseste!"
Urzicile se apuca cu doua degete, cu grija, sub frunze, se pune mana pe ele intotdeauna de jos in sus (asa se "dezactiveaza" perisorii). De la preotul Sebastian Kneipp incoace, si-au alinat insa probabil deja milioane de bolnavi reumatici durerile cu urzici: daca se urzica locul dureros cu planta proaspata, durerea trece sau macar se diminueaza considerabil! Mare noroc ca la vremea respectiva nu se putea analiza totul, si oamenii nu aveau habar de acid formic, histamina samd.......

Urzica este buna, frumoasa si folositoare, un adevarat dar de la Dumnezeu. Nici nu vreau sa scriu aici epitetele pe care le-am citit pe diferite site-uri referitoare la urzica. Ma doare sufletul cand citesc asa ceva. Dar stiu ca ele de fapt se refera numai la persoana care le-a scris, caci nu reflecta deloc adevarul despre urzica. Urzica este unul dintre cei mai buni profesori ai omului. Ea ne arata cel mai bine ca si plantele sunt fiinte vii, ca daca vrem, putem comunica direct cu ele. Mie imi place sa cred ca eu pot sa culeg urzica cu mana libera, pentru ca ea stie ca o iubesc si am nevoie de ea, si atunci imi da voie sa-i adun frunzele si semintele. Se sacrifica pentru mine, ca o mama pentru copilul ei...... Lumea poate fi vazuta insa si pragmatic: multi autori de specialitate subliniaza ca si cu timpul, se capata un fel de imunitate si se reduce senisbilitatea la intepturile urzicii. 

Urzica este  o planta exceptionala, tipic antropofila, adica iubitoare de oameni ("este legata de asezarile omenesti sau de locuri in care a intervenit activitatea umana - pe langa case, garduri, magazii, in locuri gunoite" - Ovidiu Bojor  in "Farmacia naturii") - cine nu a priceput acest lucru, are numai de pierdut. Preotul german Künzle a pus foarte bine punctul pe "i"(cu aproape 100 de ani in urma): "Bunul Dumnezeu i-a dat aceastei plante focul, ca sa poate sa se apere: caci este iubita de aproape toate animalele, de la larva si pana la vaca. Daca nu ar fi fost protejata de perisorii ei usturatori, ar fi disparut deja de mult timp de  pe fata pamantului, atat de buna este ea pentru om, plante si animale."

Si Maria Treben avea mare incredere in urzica. Dupa parerea ei, nu se poate "lipi" cancerul de un om care consuma zilnic urzici! Iar Rudolf Steiner (scolile Waldorf, antropozofia si agricultura bio-dinamica in care urzica joaca un rol crucial!) avea la randul sau o mare admiratie si dragoste pentru urzica, pe care o numea regina plantelor. 

Lasati urzicile sa traiasca si in apropierea voastra: daca aveti gradina, dati-le un locusor al lor, daca nu aveti decat un balcon sau o terasa, faceti ca doamna Ibrian, care neavand o gradina mare,  avea urzicile in ghivece si avea astfel tot anul urzici la dispozitie. 

In gradina mea, eu am trei locuri cu urzici: primul, este locul cu urzicile vesnic tinere, de unde culeg practic in fiecare zi pentru smoothie, de aceea raman mici, nu apuca nici sa creasca, nici sa faca  flori si seminte; al doilea, este locul in care las plantele sa creasca si sa faca seminte, pe care le folosesc apoi tot la smoothie sau le usuc pentru iarna; iar al treilea loc, este locul naturii, de el nu ma ating deloc, le las sa creasca cum vor ele, nu recoltez  nimic, am invatat ca urzica este hrana principala pentru foarte multi fluturi, care imi incanta apoi, drept rasplata, ochii toata vara... 

 

Intr-o buna si frumoasa zi de vara, ne-am trezit cu niste musafiri cu totul neasteptati: langa usa de la terasa, 4 omizi....

Este primavara, este sezonul urzicilor. Marele avantaj este ca nu se poate nimeni otravi cu urzici. Caci nu avem cum sa le confundam: cine are dubii, pune mana pe frunza (de sus in jos) si atunci o sa-i simta oricine puterea! Si daca mancati zilnic urzici, va acoperiti numai cu ele, nici nu este mare nevoie sa cunoasteti multe alte plante, o mare parte a necesarului de nutrienti (AICI puteti vedea acest lucru negru pe alb).

Retetele de mai jos sunt vechi si arhicunoscute, dar sunt atemporale, vor fi mereu valabile. Fotografiile sunt insa noi, tocmai am venit de la padure cu urzici si leurda:

Pesto de urzici si leurda

Ingrediente pentru 1-2 porţii:

- 2 mâini bune de urzici si leurdǎ, care se toacǎ fin sau se mǎrunţesc în mixer;

- 2-3 linguri de seminţe  de floarea soarelui (sau alte seminţe sau nuci - reţeta de pesto tradiţionalǎeste pe bazǎ de seminţe de pin) mǎcinate (se ajusteazǎ cantitatea în funcţie  de consistenţǎ: daca iese prea moale se pun mai multe seminţe mǎcinate, daca din contra este prea tare, se mai adaugǎ puţinǎ apǎ sau zeamǎ de lǎmaie);

- 1-2 linguri de ulei, sare si piper dupa gust.

Cu flori de racovina

Pentru cei care sunt mai putin entuziasmati de atatea "verzaturi", se poate face si un pesto de urzici cu avocado:

Smoothie cu urzici

Ca sa faceti un smoothie cu urzici nu aveti nevoie de cine stie ce mixer performant, incetati sa mai ascultati ce spun persoanele care se ocupa cu vanzarea acestor aparate! Caci se poate face un smoothie foarte bun si cu un simplu mixer vertical.

Dintr-o mana de urzici, un mar, o banana si putina apa, faceti un adevarat elixir al sanatatii:

Cu ceva ghimbir si flori de primule salbatice (m-am mutat cu ele din Germania - mi-am luat atat de multe plante din gradina....)

Merele din gradina mea, fotografiate tot astazi. Si cum bate experienta proprie orice invatatura: am uitat  in toamna o lada cu mere afara, pe terasa. Cele din subsol (in toate cartile se recomanda pastrarea merelor in pivnite sau incaperi neincalzite) s-au incretit si s-au stricat multe, cele de pe terasa, desi au fost si in Belgia temperaturi sub 0°C, sunt frumoase si numai bune de mancat, cred ca am aruncat numai 3 din toata ladita!

 Pe blogul doamnei Elena Nita Ibrian  gasiti si reteta de mancare de urzici din bucataria creativa!

Congresul "Imbatranim - ramanem sanatosi" in Bad Camberg, Germania - 6/7/8 mai 2016

April 18, 2016, 3:15 am

≫ Next: Doamna Ibrian si Nelly

≪ Previous: Aproape totul (?) despre regina plantelor - Urzica

$

0

0

 Astazi am putin timp de scris, caci am doi instalatori aici care tocmai demoleaza baia, iar dupa ce pleaca ei, va  trebui sa vad cum ma voi descurca cu potopul care ramane din urma lor si nu voi mai avea timp de altceva in afara de curatenie (din pacate nu vor termina astazi si vor reveni!!!). Asa ca profit de timpul acesta "liber" pentru a da un anunt important  mai departe: si anul acesta, va avea loc in Germania congresul "Alt werden - gesund bleiben" . Bineinteles ca si eu voi participa, prea bine m-am simtit, prea multe am invatat si prea tare mi-a placut anul trecut! Iar daca aveti chef si posibilitatea sa va faceti drum, ca sa vedeti o multime de oameni faini, va astept si eu cu mare drag (anul trecut au participat trei persoane din Romania, m-am bucurat foarte mult sa le cunosc!). Din pacate, anul acesta nu vom mai avea stand, dar sunt si eu in echipa de  organizatori si voi fi, intr-un fel sau altul, omniprezenta.

 

Congresul "Imbatranim - ramanem sanatosi",

Bad Camberg, Germania - mai 2016

Vineri/sambata/duminica 6/7/8 mai 2016, va avea loc in localitatea Bad Camberg (Germania) congresul "Imbatranim - ramanem sanatosi". Organizatorul congresului, Manfred Bruer este preocupat de foarte multi ani de procesul imbatranirii, a scris o carte foarte faina pe aceasta tema si a adunat o experienta vasta, demna de impartasit.

Sursa foto: Manfred Bruer

 In zilele noastre, mentalitatea colectiva s-a schimbat foarte mult: tot mai multi oameni incearca sa impinga cat mai departe, undeva pe ultima latura din spatele vietii, momentul imbatranirii. Batranetea a capatat o conotatie negativa si aproape nimeni nu mai vrea sa fie batran. Vrem numai solutii simple si imediate. Si vrem sa depunem oricum cat mai putin efort posibil. Iar responsabilitatea o pasam cu mare drag altora..... Cei mai putini dintre noi sunt dispusi sa priveasca adevarul in fata si sa accepte realitatea: caci daca recunoastem si acceptam un fapt ca adevarat (de exemplu, faptul ca modul de viata si alimentatia au un rol hotarator in procesul de imbatranire), suntem inevitabil obligati sa suportam consecintele si sa actionam in consecventa. Adica, pentru a ramane la exemplul imbatranirii, vine momentul sa ne suflecam manecile si sa ne punem pe treaba: ne schimbam modul distructiv de viata si modul nesanatos de alimentatie; iesim din starea pasiva si incepem sa ne miscam in aer liber; ne reevaluam modul de gandire; urmarim cu multa disciplina, hotarare si consecventa telul propus; citim, studiem, ne informam temeinic, dar mai ales, SI aplicam permanent in practica tot ceea ce invatam teoretic  samd. Mda, iar vin eu cu astfel de solutii incomode. Probabil aceasta este si explicatia logica a popularatitatii destul de reduse. Noroc ca statisticile de blog ma lasa in continuare "rece": caci ca si pana acum, scriu acest blog doar pentru ca trebuie sa spun ceea ce stiu, vad totul ca pe o datorie de onoare fata de marii mei invatatori. Si pentru ca stiu ca in realitate nu exista nici scurtaturi, nici solutii comode, nici leacuri minune, suport la randul meu consecintele....

Chiar si deja bine-cunoscutul bunic fumator, bautor de rachiu, mare iubitor de fripturi si produse lactate, care a trait peste 90 de ani si a murit in liniste, perfect sanatos in propriul pat, nu face de fapt decat sa confirme corectitudinea teoriilor medicinei holistice. Caci BUNICUL (intr-un fel, bunicul nostru, al tuturor), a trait cu totul altfel decat traim noi astazi, in cu totul alt mediu de viata. El a mai baut inca apa curata si vie de izvor, a respirat aer curat si pur, a trait in armonie cu natura inconjuratoare, in pace cu sine insusi si cu ceilalti oameni, a muncit cu drag in bataia soarelui, a vantului si a ploii. Carnea pe care a mancat-o provenea de la animalele crescute in propria batatura, hranite cu hrana corespunzatoare speciei lor. Laptele si produsele lactate erau consumate in cea mai mare parte in stare cruda. Vinul baut era facut fara niciun fel de chimicale de el insusi, din strugurii adunatii din butasul de langa casa, de cele mai multe ori insirat de-al lungul pridvorului.  Bunicul nici nu a cunoscut cuvantul stress si nici s-a lasat presat de timp. In afara de cateva nunti si botezuri pe an, nu a facut din noapte zi. Cat despre vaccinuri, medicamente, operatii si alte lucruri similare nici nu mai este cazul sa vorbesc (mai mult despre nevasta bunicului, bunica noastra colectiva, la Cristela Georgescu).

Desigur ca medicina alopata ofera o explicatie mult mai comoda si mai usor de acceptat. Caci daca pornim de la ideea ca in primul rand genele sunt hotaratoare pentru starea noastra de sanatate si pentru durata vietii noastre (desi astazi nici macar teoria aceasta nu mai sta in picioare - multi cercetatori si oameni de stiinta, cum ar fi de exemplu Bruce Lipton, demonstreaza clar ca genele pot fi modificate, in primul rand de propriile ganduri!!), atunci ne putem incrucisa linistiti mainile pe piept si putem motai si vegeta mai departe in fata televizorului. Sau acceptam solutia si mai simpla si ne dam pe mainile chirurgilor: sa ne aranjeze ei din punct de vedere estetic, astfel incat macar fizic sa nu ne mai aratam varsta. Definitiv, eu nu scriu pentru acesti oameni, carora le doresc din inima multa sanatate, ci pentru oamenii care sunt hotarati sa-si reia responsabilitatea  pentru sanatatea lor in propriile maini.

Manfred Bruer a adunat de-a lungul si de-a latul lumii nenumarate date despre longevivi. A cautat informatii cat mai variate si mai complexe si a  reusit sa condenseze munca multor medici si oameni de stiinta. Pe coperta cartii sale, este trecut si omul caruia ii este dedicat un intrag capitol al cartii: Wilhelm Fiebiger (nascut in 1917), care desi a trait cel de-al doilea razboi mondial direct pe front, ca soldat, dupa o copilarie dificila, marcata de lipsuri, boala si suferinta, a reusit sa descopere "secretul" tineretii fara batarnete. Nu, domnul Fiebiger nici nu ia vreun medicament, nici nu cunoaste vreun leac minune, nici nu si-a operat ridurile. Solutia sa este cu totul alta: duce doar o viata simpla si modesta, in deplina armonie cu natura. Motto-ul vietii sale: "Eu sunt in Dumnezeu si Dumnezeu este in mine". Pe langa hrana vegana, in cea mai mare parte cruda, pace sufleteasca si procupari mentale, domnul Fiebiger este convins si de importanta miscarii: in afara de munca fizica in gradina sa, practica si programul "5Tibetani" si sta de 3 ori pe zi in cap - o demonstratie live poate fi vazuta in  aceasta emisiune.  In cadrul congresului, este organizata si o vizita in gradina domnului Fiebiger - pe 3000 m² si-a creat propriul paradis: cu pomii fructiferi (el reuseste sa cultive chiar si smochini, desi clima germana nu le este deloc favorabila), legumele si toate plantele din flora spontana care ii sunt necesare pentru hrana sa zilnica. Anul acesta, Wilhelm va vorbi la congres despre dragoste.......

Programul congresului este foarte bun, i-as mai aminti pe scurt numai pe profesorul Leitzmann (un corifeu al alimentatiei vegane/vegetariene - a fost ani de zile conducatorul Institutului pentru Nutritie din cadrul Universitatii Justus-Liebig Gieße, este continuatorul lucrarii prof. Kollath) si pe Elke Neu, proprietara unei pensiuni in care este oferita bolnavilor numai hrana vie, si care va prezenta chiar cativa fosti bolnavi (toti suferinzi de boli grave!), vindecati numai cu ajutorul hranei vii.

Adevarul este dupa mine clar si indiscutabil: fiecare om hotaraste singur cum traieste, cum imbatraneste si cum moare. Fiecare isi cauta modele de viata si fiecare decide cui ii da crezare - nimic nu ii este impus nimanui! 

Cu mare drag,
Mihaela

UPDATE: Pentru ca de anul trecut au intervenit ceva schimbari in infatisarea mea, o fotografie actuala de la aniversarea prietenei mele (ea a implinit 50 de ani, eu o urmez cu incredere: in un pic mai mult de un an si jumatate, ii calc pe urme!) - nu de alta, dar au trecut multi cunoscuti vechi pe langa mine si nu m-au recunoscut cu noua frizura.......

Eu sunt duduia din stanga, cu cea mai frumoasa si stralucitoare piatra la gat (cristal de munte)

Doamna Ibrian si Nelly

April 28, 2016, 2:25 am

≫ Next: Wilhelm Fiebiger (99 de ani), un om care nu poate fi decat iubit....

≪ Previous: Congresul "Imbatranim - ramanem sanatosi" in Bad Camberg, Germania - 6/7/8 mai 2016

$

0

0

Nebanuite si neasteptate sunt caile vietii - una dintre temele mele preferate..... Cu cat trece timpul, cu atat devin mai sigura, ca nimic nu este intamplator, ca totul are un sens profund, ca viata se desfasora dupa un plan perfect, pus la punct pana la ultimul amanunt. Noi, oamenii obisnuiti, remarcam de cele mai multe ori ca se intampla ceva special de-abia atunci cand incep sa apara "coincidentele". Aparent intamplator, de multe ori intr-un mod de-a dreptul straniu si cateodata la marginea imposibilului, se leaga mersul lucrurilor cu al lumii intr-un iures de nestavilit si de nestapanit.  Mai modern si mai "in", vorbim astazi de sincronicitate.....

Astazi, o poveste frumoasa cu doamna Elena Nita Ibrian si Nelly Reinle-Carayon.  La prima vedere, nu ar parea sa aiba ele prea multe in comun - cel mult mancarea cruda, in acest caz concret, sarmalele din bucataria fara foc. Dar la a doua vedere, apar tot felul de elemente ale unui puzzle divin, care se potrivesc dintr-o data perfect unele cu altele. Si mie incepe sa mi se faca pielea de gaina......

Pe 2 noiembrie, cu 10 zile inainte de ziua doamnei Ibrian (nascuta pe 12 noiembrie), imi scrie Nelly (nascuta pe 13 noiembrie) sa ma intrebe de reteta de sarmale, pe care le mancase, facute de mine, cu 5 ani inainte, la un potluck organizat la ea acasa. Evident nu le uitase (aici nu uit sa ma bat singura mandra pe umar si sa ma felicit!)....  Ii trimit a doua zi reteta, iar in saptamana urmatoare, exact in saptamana cu aniversarile celor doua, ce credeti ca oferea Nelly in bistro-ul ei raw vegan din Speyer??? Da, ati ghicit: SARMALE. Dupa reteta doamnei Ibrian. Va puteti imagina ce s-ar fi bucurat buna doamna Ibrian, sa vada ca pana si in restaurantele din Germania ii sunt munca si ideile apreciate? Si asa incepe timpul sa se destrame, spatiul sa se dizolve, iar in urma ramane numai o lumina alba, curata si stralucitoare.....

Pe Nelly am cunoscut-o la acel potluck din 2010, si de atunci ne-am vazut doar destul de rar si de cele mai multe ori pe fuga. Dar eu simt un déjà-vu, ce nu-mi da pace, caci parca ne cunoastem de mii de ani. Si ma gandesc foarte des, caci nu pot uita, cum m-a felicitat Nelly de Craciun in limba romana (pe care ea nu o vorbeste)....... Pe doamna Ibrian nu am mai apucat sa o cunosc personal, noroc ca am vorbit tare mult numai la telefon. La fel si cu ea, nu am comunicat nicio clipa de la strain la strain, ci de la suflet la suflet, peste timp si spatiu, in lumina si bucurie....

Ultima data am fost la Nelly in martie, pe drum spre un seminar, am facut, ca de obicei de cate ori calatoresc prin Germania, pauza la ea in bistro (Bistroh - un joc de cuvinte, in limba germana roh inseamna crud). Avea in meniul saptamanii burger si fiica mea a tinut mortis sa-l incerce. I-a placut, desi nu a reusit sa NU faca comparatii cu varianta gatita, eu l-am devorat la randul meu, fotografiile cred ca va vor spune totul:

Nelly are acum un ajutor tare fain in bucatarie, un fel de zana raw vegan, dupa mine cel mai talentat raw chef ( si eu am avut sansa sa incerc creatiile multor bucatari raw renumiti!): Christin.

 Fiica mea nu se lasa de asemenea impresionata de sfaturile mele legate de combinatii proaset si isi comanda de fiecare data la sfarsitul mesei si desert, in saptamana respectiva si-a ales tortul "Donauwelle":

 Asa de frumos este chez Nelly:

La plecare, Nelly mi-a strecurat repede inca o doza cu un dar de la sufletui ei pentru sufletul meu: o sarma mare si grasa cu sos de ardei si rosii. Si imi arata si reteta de sarmale salvata pe telefon. Din pacate, am fost hulpava (caci arata perfect, mirosea nemaipomenit de bine si a avut un gust grozav  - doar varza murata era putin cam tare, aceasta este insa mare problema in Germania cu varza murata, rar se gaseste o varza de caliatte, ca in Romania!) si am mancat-o, fara sa ma gandesc sa-i fac mai intai o poza...... Iertare, iertare, oameni buni!!!!

Deci daca aveti cumva si voi drum vreodata pe la Speyer, poate va gasiti si ceva timp pentru o masa gustoasa si o portie mare de energie pozitiva!

Wilhelm Fiebiger (99 de ani), un om care nu poate fi decat iubit....

May 12, 2016, 3:18 am

≫ Next: Cel mai bun aluat raw vegan EVER!

≪ Previous: Doamna Ibrian si Nelly

$

0

0

Am revenit de la Congresul "Imbatranim - ramanem sanatosi" si as avea atat de multe comori de impartasit, dar domnul Timp, este de parere ca ar fi totusi mai bine sa ma limitez la esential.

Congresul a fost iar exceptional, asa de multi oameni faini adunati laolalta creeaza o energie cu totul dosebita. Cine este deschis, poate profita tare mult de astfel de evenimente si isi poate reincarca intr-un mod foarte placut si simplu "bateriile sufletesti"!  

Am mancat hrana vie de calitate, am ascultat muzica ingereasca (alaturi de Mozart, Strauss & Lehar, am avut privilegiul sa ascultam si un muzician cu totul iesit din comun: Ojas) si am supt pur si simplu vorbele unor profesionisti cu o experienta greu de egalat: Prof. Claus Leitzmann, Dr. Petra Bracht, Roland Liebscher-Bracht, Manfred Bruer, Elke Neu si Wilhelm Fiebiger (AICI programul pentru 2017, cand va avea loc un congres cu totul special: caci Willi implineste anul viitor 100 de ani!).

Bineinteles ca punctul culminat l-a constituit discursul lui Wilhelm Fiebiger (AICI articolul despre Willi). Si desigur ca nu a lipsit nici anul acesta  demonstratia live de stat in cap! Am facut multe fotografii, dar majoritatea sunt miscate, caci Willi nu se multumeste sa stea "numai" pasiv  in cap, ci isi antreneaza concomitent si alte parti ale corpului care nu ar fi altfel foarte solicitate de acest exercitiu (de exemplu, gambele si  labele picioarelor).

 

 Willi si-a citit notitele FARA ochelari si desi participa de 5 ani la congres, a fost si de data aceasta foarte emotionat. Caci el face totul din inima lui buna si curata ca apa de izvor, pentru a servi oamenilor, pentru a-i ajuta sa-si regaseasca santatea si sufletele,  pierdute cumva in valtoarea anilor si a evenimentelor din viata. Faima sau banii nu joaca pentru el absolut NICIUN rol!!  Willi a ramas in continuare un om simplu si modest, de exemplu, a fost o intreaga tevatura ca sa fie convins sa accepte sa se faca un film cu  si despre el......

Este clar ca eu nu pot decat sa-l iubesc tare mult pe Wilhelm, de la suflet la suflet, si nu contenesc sa-i multumesc Cerului ca mi-a scos in cale astfel de oameni!

Si asa va doresc si eu astazi voua, cat mai multi purtatori de lumina si aducatori de pace pe calea vietilor voastre!

Cu tot dragul,

Mihaela Walter

Cel mai bun aluat raw vegan EVER!

June 17, 2016, 2:07 am

≫ Next: De când am început sã mã iubesc pe mine însumi

≪ Previous: Wilhelm Fiebiger (99 de ani), un om care nu poate fi decat iubit....

$

0

0

Sunt tot in mari, minunate si bune schimbari si transformari. Tot cam ingramadita de planuri mari si de un timp care nu vrea sa se lungeasca, dar fericita, sanatoasa tun si multumita. Imi cer iertare ca nu mai reusesc sa raspund la toate mesajele, voi incerca candva sa recuperez, deocamdata insa imi este absolut imposibil sa o fac.

Astazi revin, iar pe fuga si din scurt, cu cea mai buna reteta de aluat raw vegan. Ever, ever, ever!!! De atatia ani de cand ma ocup de hrana vie, am incercat multe retete de aluat raw. Niciuna nu m-a multumit 100%: prea uscate, prea complicate, prea costisitoare, prea mari consumatoare de timp, prea fade, prea neaspectoase, prea putin gustoase, cu prea mult gluten samd. Pana am descoperit la Cara Brotman reteta de mai jos. A inceput sa-mi ploua in gura numai de cum am vazut fotografiile..... Si intr-adevar, reteta este o adevarat capodopera culinara!! Cara Brotman, prietena lui Markus Rothkranz si sora lui Juliano Brotman (cu care a deschis si condus ani de zile unul dintre primele restaurante raw vegan din USA), este foarte, foarte talentata, are retete foarte faine, originale si usoare.   Si este foarte la locul ei, modesta (habar nu aveam pana de curand, ca a lucrat atatia ani cot la cot cu Juliano), draguta si cumsecade, mie imi este tare, tare simpatica (din pacate nu o cunosc personal).

La sfarsitul postarii, gasiti si filmele cu Cara si Markus, eu traduc aici reteta pentru cei care nu cunosc limba engleza si nici nu poseda aparatura raw vegan performanta.

Focaccia, pizza, bruschetta,  naan, chapati, wraps.....

Ingrediente aluat: 

- pulpa de nuca de cocos tanara (AICI cum se sparge nuca de cocos si inca o reteta fantastica);

- ceapa;
- optional seminte de chia, tarate de psyllium sau seminte de patlagina lata;

- putina apa de izvor.

Se mixeaza pulpa nucii de cocos cu apa si ceapa. Nu aveti nevoie de cine stie ce mixer de sute de  Euro, chiar si un mixer vertical ieftin reuseste sa faca acest aluat! Se intinde pe o foaie de copt, se adauga ulei, sare, piper, condimente, legume si tot ce va trece voua prin cap, in functie de ce produs final vreti sa obtineti.

Pentru focaccia: ulei, sare, piper, oregano uscat, ceapa taiata subtire, patrunjel verde, usturoi.

 Pentru diferite tipuri de bruschetta:

 Pizza, cu sos de rosii facut numai din rosii crude:

 Ca wraps, cu maioneza de migdale (reteta AICI) si sos de rosii si legumele si verdeturile preferate.

Pentru naan si chapati alegeti mirodenii specifice bucatariei indiene.

Se poate usca la soare (vara), pe calorifer (iarna) sau in cuptorul electric potrivit la 45°C, lasand usa intredeschisa. Se intoarce dupa 3-4 ore si se mai lasa o ora la deshidratat. Si vedeti iar, ca in realitate nici macar de aparat de deshidrata nu aveti nevoie, ca sa faceti adevarate vraji raw vegan.....

Reteta Carei Brotman: Garlic Naan recipe (raw vegan) Gluten-free, wheat-free:

Reteta lui Markus de pizza (el are un umor foarte placut, filmele lui sunt adevarate comedii):


Pofta mare!

---

De când am început sã mã iubesc pe mine însumi

July 8, 2016, 10:39 pm

≫ Next: O noua cale

≪ Previous: Cel mai bun aluat raw vegan EVER!

$

0

0

De când am începu

t sã mã iubesc pe mine însumi

Dupa mine, nu se poate dobandi o sanatate buna si stabila, à la longue, atata timp cat ne ocupam numai de ce punem in farfurie. Sau cel mult, mai avem si grija sa ne miscam regulat. Cunosc multi raw food-isti care cred ca detoxul fizic (hidroterapia colonului, postul negru, sauna si toate celelalte "cure de detox" de care este plin Internetul)  reprezinta cheia sanatatii. Arhetipul acesta il cunoastem de altfel cu totii, sunt pline grupurile de pe Facebook de astfel oameni, in plina acidoza, care toata ziua nu fac decat sa-i desfiinteze pe ceilalti, calcandu-le sufletele si  inimile in picioare (unul dintre motivele pentru care m-am retras eu de pe toate grupurile de pe FB - mult prea multa energie negativa comasata! - recomand cu mare caldura!). Cine nu face insa un detox si la nivelele emotional, mental si spiritual, va bate mult si bine pasul pe loc, in ciuda hranei super-sanatoase pe care o mananca!

Intr-un anumit fel, tot o cina cea de taina.....

Acum un an, la Viscri, ascultam seara de seara cuvintele de suflet ale unor oameni frumosi. Intre textele alese de mine, a fost si poezia atribuita lui Charlie Chaplin, "De când am început sã mã iubesc pe mine însumi" (mai jos, traducerea exceptionala a Vioricai Juncan, pe blogul ei gasiti nenumarate si nepretuite comori pentru minte si suflet - totusi eu am inlocuit numai cateva cuvinte cu altele, care mi s-au parut mie mai potrivite pentru mine). 
Iubirea de sine este deosebit de importanta pentru starea de sanatate, cum subliniaza si Louise Hay mereu, in toate cartile ei: primul pas al calatoriei catre sanatate, este iubirea de sine. Iar cine nu se iubeste pe sine, nu va putea sa iubeasca in realitate pe nimeni si nimic....

 De când am început sã mã iubesc pe mine însumi

De când am început sã mã iubesc pe mine însumi,
am înţeles că în orice circumstanţã,
eram la locul potrivit, în momentul potrivit,
si totul se întâmplã exact la timpul potrivit.
Şi atunci am putut să devin calm.
Astăzi numesc aceastaîncredere în sine.

De când am început sã mã iubesc pe mine însumi,
am aflat cã chinul şi suferinţa emoţională
nu erau decât semnale de avertizare
cã merg împotriva propriului meu adevãr.
Astăzi ştiu că aceasta este autenticitate.

De când am început sã mã iubesc pe mine însumi,
am încetat să vreau o viaţă diferită
şi am început să văd că tot ceae ce mã înconjura
era o invitatie la creşterea mea personală.
Astăzi numesc aceasta maturitate.

De când am început sã mã iubesc pe mine însumi,
am înteles cât de ofensat poate fi cineva
din faptul de a forţa o persoană,
în singurul scop de a obţine ceea ce vreau eu,
ştiind bine că nu era momentul si cã nu era pregãtitã pentru aceasta,
chiar dacã aceastã persoanã eram eu.
Astăzi numesc aceasta respect..

De când am început sã mã iubesc pe mine însumi,
Am început să mă eliberez de tot ce nu este bun pentru sãnãtatea mea:
alimente, oameni, lucruri, situaţii, tot ceea ce mã trage în jos
si departe de mine.
La început am numit aceasta egoism sãnãtos.
Astăzi ştiu că aceasta este iubire de sine.

De când am început sã mã iubesc pe mine însumi,
am încetat furtul din timpul meu
şi m-am oprit din a face planuri mari,
am abandonat mega-proiectele de viitor.
Astăzi, fac doar ceea ce îmi aduce bucurie si fericire,
lucruri pe care îmi place sã le fac si care îmi bucurã inima,
si le fac în felul meu şi în ritmul meu.
Astăzi numesc aceasta simplitate.

De când am început sã mã iubesc pe mine însumi,
Am încetat să caut să am întotdeauna dreptate
Si de atunci am gresit mai putin.
Astăzi am descoperit cã aceasta este modestia.

De când am început sã mã iubesc pe mine însumi,
Am încetat să trăiesc în trecut
şi să mă îngrijorez de viitor.
Astăzi, trăiesc în prezent,
acolo unde se petrece TOTUL.
Astăzi, trăiesc o singură zi odată.
Şi numesc aceasta împlinire.

De când am început sã mã iubesc pe mine însumi,
Am înţeles cum mintea mea putea să mă tulbure şi să mă îmbolnãveascã.
Dar dacă o pun în slujba inimii mele,
ea devine un aliat foarte preţios!
Astãzi numesc aceastã conectare întelepciunea inimiiIMII.

Nu mai trebuie să ne fie fricã de dispute, de confruntãri
sau de orice alt fel de probleme cu noi însine sau cu ceilalti.
Chiar si stelele se ciocnesc. Si din coliziunea lor
noi lumi se nasc...
Astãzi stiu cã Aceasta este Viaţa.

Maine plecam in vacanta, intr-o calatorie de inima si suflet, in care voi incerca sa scap macar de o parte dintre grijile din bagajul inimii si bolovanii de pe suflet, care s-au cam adunat si la mine in special in ultimii ani de viata, in ciuda tuturor lucrurilor pe care le stiu. Caci nu conteaza cat stii, ci cat transpui in propria viata. Indiferent despre ce este vorba....

Va doresc tuturor, sa va bucurati din plin de zilele de vara, de copiii vostri, ingerii pazitori pe care ni i-a trimis Dumnezeu, de frumusetea naturii si de puterea ei vindecatoare, de soare, de aer, de apa, de pamant - adevaratele si singurele lucruri fara de care nu putem trai ....  

Cu mare drag, pana in septembrie voi fi absenta, de aceea, am sa va rog sa nu va suparati, ca nu voi putea raspunde pana atunci. 

O noua cale

September 6, 2016, 1:26 am

≫ Next: Revoluția de mâine începe astăzi în propria grădină..... - Grădina din lădiță

≪ Previous: De când am început sã mã iubesc pe mine însumi

$

0

0

Pentru ca de luni de zile sunt datoare o explicatie, dar pentru ca pana astazi nu am reusit sa scriu un rand, incep prin a-mi cere iertare. Viata mea, care de cand m-am mutat in Belgia oricum nu mai era asa de linistita cum mi-as dori eu si cum ar fi bine pentru mine, s-a schimbat din luna mai intr-un mod drastic: am devenit membru in consiliul de administratie al Asociatiei "Natürlich leben e.V." (A trai natural). Aceasta asociatie este succesoarea Aliantei pentru Sanatate, care din pacate, dupa marea trecere a lui Franz Konz in celelalte lumi, a declarat la inceputul anului 2016 faliment.  Povestea este lunga si urata, asa ca prefer sa nu o povestesc, caci tot nu foloseste nimanui. Dar pentru ca munca de-o viata a atator oameni faini sa nu se imprastie  precum praful in vant, noi, cativa fosti membri hotarati, am infiintat o noua asociatie si am preluat asa din mers mostenirea lui Franz Konz si a celorlalti pionieri ai hranei vii din intreaga lume. 

Am reusit sa scoatem in iulie primul numar al revistei (un numar de urgenta, care a aparut numai ca editie online - AICI puteti citi revista). 

Acum apare numarul 2 al revistei, ca editie printata, iar asociatia va fi prezenta la Rohvolution (Targul de Hrana Vie din Germania), la Speyer (17-18 septembrie 2016)  si la Mülheim a.d.Ruhr (5-6 noiembrie 2016) cu propriul stand. 

Pentru ca nu avem mijloace financiare si suntem 100% dependenti de sponsori, merg toate lucrurile foarte greu si incet, asociatia functioneaza inca destul de defectuos (am avut deja o multime de "pane"), desi toti (suntem inca foarte putini) muncim pe branci si ne luptam simultan pe nu stiu cate planuri (AICI toate activitatile pe care le organizam in urmatoarele saptamani). Dar asa este la orice inceput! Cum ii scriam unui prieten care ma sfatuia, pentru a ma proteja, sa las totul balta: "La vieille Garde meurt mais ne se rend pas!". Pentru mine ar fi ca si cum l-as trada pe Franz - aceasta ar fi multumirea mea pentru tot ce mi-a dat el mie !?! Chiar daca poate nu vom avea succes si vom fi obligati sa acceptam ca ideea noastra nu functioneaza in practica, macar nu imi voi putea reprosa niciodata, ca nu am incercat tot ce mi-a stat in putinta.

Acum stiti de ce nu am mai scris si am fost ca disparuta. Va rog din suflet sa ma iertati, sper ca o sa ma intelegeti. Si m-as bucura tare mult, sa ma revad, macar cu o parte din voi, la targ la Speyer, ca in 2012, cand am avut la stand foarte multi romani (este de necrezut, cate de mare si de raspandita este comunitatea raw vegan romaneasca!).

Programul detaliat al targului il puteti citi aici: http://rohvolution-messe.de/messemagazin/ (anuntul ascociatiei noastre este la paginile 36 si 37).

Eu va astept cu mare drag, la standul 307 (im Kleinen Saal)!
Mihaela

Este foarte bine sa privesti lumea din cu totul alt unghi: caci atunci totul poate deveni posibil......

Revoluția de mâine începe astăzi în propria grădină..... - Grădina din lădiță

March 31, 2015, 1:41 am

≫ Next: Supa crema de dovleac

≪ Previous: O noua cale

$

0

0

Sunt convinsă că marile schimbări, marile revoluții încep întotdeauna de jos. De la oamenii obișnuiți. De la mine. Căci eu sunt singura persoană de pe lumea aceasta asupra căreia am cu adevărat influență. Eu sunt singura persoană care poate pune în practică tot ceea ce își doresc inima și sufletul meu. Sunt singura persoană pe care pot să o schimb. Și numai așa pot schimba lumea. 

 Am scris de mai multe ori despre Anthony de Mello, călugărul iezuit. Cărțile lui sunt scrise într-un context multi-religios și sunt adevărate "manuale de viață" pentru toți oamenii, indiferent de apartenența lor religioasă, nu sunt în nici un caz scrise numai pentru credincioșii catolici. Mai jos, una dintre poveștirile mele preferate, care poartă titlul "Schimbă-te pe tine, pentru a a schimba lumea!":
 "Maestrul sufi Bayazid spunea mereu următoare poveste:
 În tinerețe eram un mare revoluționar și mă rugam așa: "Da-mi Doamne puterea să schimb lumea!". Mai târziu, când am ajuns la jumătatea vieții și am constatat că nu reușisem să schimb nici măcar un suflet, mi-am schimbat rugăciunea: "Doamne, ajută-mă să-i schimb măcar pe cei apropiați mie, pe rudele și pe prietenii mei, și sunt mulțumit!". Acum, la bătrânețe, când zilele îmi sunt numărate, încep să înțeleg cât  am fost de nătâng. Singura mea rugăciune astăzi sună așa: "Doamne, îndură-te de mine să mă pot schimba pe mine însumi!" Dacă m-aș fi rugat pentru acest lucru de la început, nu ar fi fost viața mea irosita!" 

Cei mai mulți oameni au impresia că nu pot face prea multe, se simt ca și cum le-ar fi "mâinile" legate, dar eu sunt de părere că noi toți nu suntem doar niște simple victime, niște mici pioni în jocul de șah al marilor puteri și al intereselor bănești, ci eu afirm cu tărie și hotărâre, că suntem cu toții creatori și  înfăptuitori ai lumii de mâine. Noi decidem astăzi, acum și aici, ce viață vom duce mâine. Și mai ales ce viață vor duce copiii noștri. Noi schimbăm "macazul lumii", adevărata putere se află de fapt în mâinile noastre. Noi decidem de exemplu ce sa va produce mâine, prin simplele deciziile pe care le facem zilnic la cumpărături. Fiecare dintre noi decide în fiecare clipă, aparent numai pentru sine, dar împreună suntem o putere imensăși chiar am puteaîngenuchea orice concern, societate, guvern sau armată!  Căci dacă nimeni nu va mai cumpăra alimentele chimizate și puternic prelucrate (practic otrăvite) din marile magazine, producătorii vor fi obligați să caute o soluție pentru a nu da faliment și atunci ne vor oferi produsele naturale și proaspete pe care noi dorim de fapt să le cumpărăm. Dacă refuzăm să mai cumpărăm produsele rezultate din  industria care trăiește pe seama animalelor chinuite și batjocorite, atunci și acești producători vor găsi în cele din urmă de cuviință să schimbe condițiile îngrozitoare în care cresc și trăiesc cele mai multe dintre animalele folosite pentru carnea, laptele, ouăle sau blana lor. Adevăratele alegeri nu mai au de mult timp loc la urna de vot, ci mai degrabă la piață, în magazine, în propriile cămine, în propria bătătură, în viața noastră de zi cu zi.  

Sigur că pot participa la întruniri politice,  demonstrații sau proteste, pot semna zeci de petiții, pot crea partide politice, asociații, organizații neguvernamentale șamd. Dar totuși, în toate aceste acțiuni, schimbarea nu vine în mod obligatoriu, căci ea depinde mai ales de deciziile altora, alții hotărăsc de fapt dacă se întâmplă ceva sau nu, decizia mea joacă așa doar un rol secundar. 

Și totuși, eu pot face ceva concret. Ceva care depinde NUMAI de mine. Pot face un lucru, pe care nimeni nu mă poate împiedica să-l fac. Căci adevărata revoluție începe în primul rând în mintea mea și în sufletul meu, în casa mea și mai ales, în propria grădină. Sau pe micul meu balcon de la etajul "x". Dacă vreau EU, se poate!

Ideea mea simplă și ieftină: grădina din lădiță. O alternativă plauzibilă pentru fiecare dintre noi. Și o mare bucurie pentru copiii noștri.  

Aveți nevoie doar de o lădița de fructe sau legume (la super-market-uri sau la piață găsiți ușor gratuit o astfel de lădiță), niște carton, pământ de flori, semințe și bunăvoință. Bucuria, mulțumirea și plăcerea vin de la sine. Soarele, aerul și apa vi le dă Dumnezeu. 

O astfel de lădiță ține fără probleme o vară întreagă, chiar dacă stă în ploaie. Pentru că în Belgia nu se poate planta salată în grădină (din cauza melcilor Limax), avem de ani de zile astfel de  grădinițe pe terasă sau pe balcon. Și chiar dacă nu pot să consum doar ceea ce cultiv eu, fac totuși un pas înainte, care poate părea la prima vedere mic și neînsemnat, dar este în realitate foarte mare. Mult succes! 

Fotografiile de mai sus sunt din anii trecuți, cele de mai jos sunt din această primăvară. De ieri. Am pus iar în lădițe și ghivece, salată, lobodă, leuștean, cimbru și toate cepele și toți cățeii de usturoi care încep deja acum să încolțească. Aș putea parafraza: nimic nu se pierde, totul se transformă. Și se folosește cu drag..... 

Supa crema de dovleac

November 15, 2016, 4:37 am

≫ Next: La cumpana de timp si vremuri

≪ Previous: Revoluția de mâine începe astăzi în propria grădină..... - Grădina din lădiță

$

0

0

Mult timp, am considerat ca dovleacul este bun la gust numai copt sau fiert, deci practic el nu a fost pentru mine, aproape 40 de ani (!!!), comestibil in stare cruda. Exact la fel am fost convinsa si de sfecla, pe care am mancat-o in copilarie numai coapta la cuptor. Cand am mancat prima data la cursul de bucatarit al Dr. Bruker salata de sfecla cruda, am fost atat de surprinsa de gustul fantastic al ei, incat nu am inteles, nici pana in ziua de azi, cum de nu mi-a trecut si mie prin cap in atatia ani, sa incerc macar de curiozitate, sfecla si in stare cruda. Acelasi lucru mi s-a intamplat si cu dovleacul, noroc ca propria experienta mi-a demonstrat din nou, ce mare greseala este sa tii mortis la vechile convingeri si sa nu fii mereu deschis la nou..... 

Este toamna tarzie, timpul radacinoaselor, al dovlecilor, al verzelor si al altor bunatati ce se pastreaza mult timp, multe chiar si pana-n primavara, in pivnitele bune traditionale (cei care nu sunt binecuvantati cu o astfel de pivnita, pot cumpara insa linistiti de la piata, taranii au intotdeauna posibilitati foarte bune de depozitare). 
De sezon, numai din ingrediente organice regionale (cine este binecuvantat si cu o gradina, poate produce singur toate ingredientele!), o cupa crema super-rapida, ieftina si nemaipomenit de gustoasa:

Supa crema de dovleac

Ingrediente:

- o bucata de dovleac, o radacina mica de patrunjel, frunze proaspete de patrunjel, o bucata de radacina de telina, frunze uscate de telina, praz sau ceapa verde, putin ulei, seminte de dovleac proaspat macinate, sare, piper, optional putina pulbere de ardei iute.

Se curata dovleacul de coaja si se mixeaza cu radacinoasele (curatate si ele de coaja) si cu putina apa. Se adauga frunzele taiate fin si restul ingredientelor si se amesteca bine cu o lingura de lemn.
Pentru o nota exotica, puteti adauga si putin ghimbir ras si smantana de caju.

Imi pare tare, tare rau, ca nu am mai scris pe blog de foarte mult timp si ca nu am mai apucat sa raspund la atat de multe mesaje - rogu-va iar din tot sufletul sa ma iertati!
Viata mea este in continuare foarte frumoasa, insa tot cam furtunoasa si tare plina, timpul trebuie dramuit si mai departe cu o precizie farmaceutica. Si desi as avea atat de multe de povestit (parca mai mult ca oricand!), caci am avut privilegiul sa cunosc in ultimele luni extraordinar de multi oameni super-faini, si am adunat o gramada de povesti, care mai de care mai frumoasa, mai suprinzatoare si mai plina de invataturi, trebuie sa mai astept putin, pana se astern vremuri mai line si prin jurul meu - semnele vietii sunt din fericire promitatoare si imi dau speranta si incredere..... 
Pe curand, cu drag si din tot sufletul!

 

La cumpana de timp si vremuri

December 22, 2016, 1:45 am

≫ Next: Cat de frumoasa poate fi viata la 70 de ani.... - Monika Bürk-Finkbeiner (Germania)

≪ Previous: Supa crema de dovleac

$

0

0

Dupa cum ati putut deja observa (si chiar nu de putine ori!), eu am o mare pasiune pentru bilanturile de viata: ale mele in primul rand, dar si ale altor oameni. Este o putere energetica nemaipomenita in astfel de povesti de viata, pe care din fericire am invatat sa o vad si sa o folosesc. De aceea, nu ratez prea des ocaziile de a observa, de a rememora, de a reflecta, de a analiza obiectiv (marea invatatura: renuntarea la judecata!), de a intelege si de a accepta. 

In ultimii ani, bilanturile mele se incheie mereu pozitiv, mereu in domeniul comparativ de superioritate, cu multe difuziuni in superlativ relativ, si cu o tendinta clara si sigura catre superlativ absolut. In ciuda faptului (sau ar trebui mai bine sa spun: tocmai pentru) ca viata mea NU mai este deloc linistita si asezata, asa cum mi-as fi dorit eu de fapt. Viata m-a tras in ultimul timp tot mai mult intr-un iures de nestavilit, care mi-a rupt toate planurile, si desi la inceput m-am impotrivit tare, incerc acum sa ma las in pace si cu multa liniste purtata de val. Mi-a placut mereu mult exemplul cu colacul de salvare: unui om care a cazut in apa si nu stie sa inoate, i se arunca un colac de salvare. Cu cat se agita mai tare, cu face valuri mai mari si cu atat se indeparateaza mai tare colacul de el. Cu cat sta mai linistit, cu atat poate veni colacul langa el si il poate prinde. Alta lectie mare la care voi lucra pana la ultima suflare, noroc ca am profesori exceptionali.....

Ne aflam intr-un timp magic cu mare putere energetica. Ce am mai scris, dar pentru ca este foarte important repet cu drag: Zilele din preajma solstitiului de iarna sunt cu totul si cu totul deosebite, vechea credinta germanica le atribuia un potential transformator iesit din comun (de aceea ar fi si atat de important, sa le petrecem in liniste, in pace, fata-n fata doar cu propriul suflet,  retrasi in noi, departe de lume). Pana dupa Anul Nou, este timpul marilor schimbari, al luminii, al sperantei, al pacii, al iubirii neconditionate - profitati din plin de puterea lui pentru a va imbogati si imbunatati viata.
Cand soarele se opreste.... Caci asta inseamna solstitium: sol (soare)+ stitium ( de la sistere=a se opri, a ramane constant). In multe credinte, acesta este si timpul in care Dumnezeu si ingerii coboara tot mai des din cer, isi intensifica venirile pe pamant, aici, printre noi. Anul trecut, tocmai o cunocusem pe Monika.

La mine se combina totul cu cel de-al 49-lea an de viata. Ati observat in vietile cator oameni se intampla schimbari majore in jurul varstei de 50 de ani (plus/minus x)? Multi se imbolnavesc grav, altii isi pierd slujba, casniciile se destrama ca o panza fina de borangic, multi chiar parasesc abrupt  aceasta lume...... 

Copacul vietii

Invatatura chakrelor are o explicatie logica:  cu al 49-lea an de viata se incheie primul ciclu de viata al oricarui om, ciclu format din 7 (pentru cele 7 chakre principale) x7ani. Fiecare chakra are un an pe care il marcheaza si-l influenteaza in mod deosebit, iar in al 49-lea an de viata se incheie primul ciclul al vietii cu chakra coroanei, cea de-a 7-a chakra, considerata ca fiind chakra constiintei pure. Ea este responsabila de eliberarea karmei, starea fizica de meditatie, reprezentand legatura cu Sursa Universala de Energie si Constiinta Colectiva (AICI  tema pe larg). Mda, in cazul meu pare sa fie adevarat, caci nu pot nega, ca lucrurile se leaga, se intrepatrund si se determina din ce in ce mai mult unele pe altele. Si daca cu ani in urma nu eram constienta de aceste legaturi si credeam ca exista ghinion si noroc, sansa si nesansa, astazi privesc totul cu alti ochi....

Sper ca ma intelegeti si ma puteti ierta  ca nu mai am timp sa scriu. Tocmai parasesc coconul si ma transform din omida de serie creata de familie, scoala si societate, in fluturele unic pe care Dumnezeu l-a gandit atunci cand m-a facut. Vestea buna: in cel de-al 50-lea an de viata, care pentru mine incepe aproape concomitent cu noul an, intru in al doilea ciclu de viata (iar 49 de ani) si trec in anul guvernat de chakra radacina. Si sper ca voi reusi ceea ce cezariana a impiedicat la nasterea mea cu 50 de ani in urma: sa ma inradacinez! Si poate ca atunci si timpul se va dilata din nou.....

 

Hrana vie si modul natural de viata raman si in continuare doua dintre axele principale ale vietii mele, caci fara ele, nu cred ca as fi ajuns astazi aici: in  Raiul de pe pamant, care nu are o pozitie geografica precisa, nu este undeva in cel mai frumos loc de pe globul pamantesc, ci este doar un loc in sufletul meu!

Va doresc sarbatori fericite si un an nou plin de lumina, pace si frumusete!

NB J.S.Bach avea o legatura deosebita cu Divinitatea: muzica lui vindeca TOTUL!!